marți, 23 aprilie 2024
Informația fără granițe


Spania: paznic român la o discotecă împușcat în picior de un englez beat

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din diaspora Știri - joi, 12 septembrie 2019 Etichete: ,

Un bărbat român în vârstă de 38 de ani care lucrează în Spania a fost împușcat în picior de un cetățean britanic în noaptea de luni spre marți, 10 septembrie 2019. Incidentul a avut loc în localitatea Benidorm din Comunitatea Valenciană.

Localul unde lucrează românul împușcat de cetățeanul britanic

Potrivit site-ului spaniol diarioinfomacion.com, conaționalul nostru lucrează ca paznic într-un local situat în așa-zisa „zona engleză” din orașul menționat mai sus, iar în jurul orei 2:30 de marți dimineața, doi bărbați voiau să intre în localul respectiv. Având în vedere că cei doi indivizi se aflau în stare avansată de ebrietate, paznicul român a refuzat să-i lase să intre în local și imediat a avut loc o altercație între cei trei.

La un moment dat, unul dintre bărbații care încercau să intre în local s-a retras spre mașina sa de unde a luat un pistol și s-a întors la paznicul român. După ce a tras două focuri de armă în aer, al treilea foc l-a tras spre conaționalul nostru, lovindu-l în picior, la nivelul tibiei.

Arma cu care s-a tras era de calibru mic și nu a provocat o rană foarte mare, iar bărbatul român a reușit să fugă. La mică distanță de localul unde a avut loc incidentul, conaționalul nostru a găsit o mașină a Poliției și a cerut ajutor.

Între timp, atacatorul a fugit, dar a fost găsit și arestat de polițiștii spanioli pe bulevardul Ametlla del Mar la numai câteva minute de la atac. În mașina acestuia a fost găsită și arma cu care acesta a tras.

Potrivit sursei citate, agresorul a fost identificat ca fiind un cetățean britanic în vârstă de 46 de ani. Celălalt bărbat care se afla cu el inițial a fugit de la fața locului înainte să fie trase focurile de armă și nu a fost găsit încă de polițiști.

Bărbatul român a fost transportat la un spital privat pentru îngrijiri medicale, starea sa de sănătate nefiind în pericol, mai scrie sursa citată.

DISTRIBUIE