joi, 28 martie 2024
Informația fără granițe


Spania: Român dat în urmărire generală, acuzat că a violat și obligat să se prostitueze o femeie fără adăpost

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din diaspora Știri - marți, 7 iulie 2020 Etichete: , , ,

Secția a Patra a Tribunalului Provincial din Valencia a dispus căutarea și arestarea lui Petru U., un cetățean român în vârstă de 56 de ani, acuzat că a săvârșit infracțiunea de viol în formă continuată asupra unei tinere femei fără adăpost și că a obligat-o să se prostitueze, amenințând-o cu moartea. Inculpatul, care în prezent fuge de justiție și nu s-a prezentat la audiere, care a avut loc joi, 2 iulie 2020, este pasibil de o pedeapsă cu închisoarea de până la 19 ani pentru infracțiunile sale.

După ce a ieșit din închisoare, în luna octombrie 2018, Petru s-a întors după victima sa și, după ce s-a apropiat de ea pe o stradă din Valencia, pe când aceasta era împreună cu partenerul ei actual, a amenințat-o cu desfigurarea feței și tăierea gâtului.

„Te voi omorî și prietenii mei îți vor omorî familia. Îți voi desfigura fața ca să nu mai poți fi cu niciun alt bărbat”, a amenințat-o el, potrivit concluziilor preliminare scrise de procuror și citate de El Periódico Mediterráneo. De asemenea, el i-a amenințat și pe iubitul victimei și pe familia acestuia cu moartea, cu scopul de a-i intimida pentru a continua să o oblige pe tânără să practice prostituția.

Faptele pentru care urma să fie judecat săptămâna aceasta la Tribunalul Provincial din Valencia și a căror audiere a fost suspendată deoarece acuzatul nu a putut fi localizat, datează din anul 2012, pe când victima avea doar 20 de ani și ajunsese atunci în Spania din Polonia. Profitând de situația de neputință a tinerei, care supraviețuia cerșind în centrul Valenciei, inculpatul a dus-o într-o fabrică abandonată de pe strada Reus. Odată ajunși acolo, el i-a luat actele de identitate și i-a pus un cuțit în jurul gâtului, forțând-o să se dezbrace pentru ca mai apoi să o arunce pe o saltea aflată pe podea și să-și satisfacă dorințele, a relatat procurorul care a condus ancheta.

Se presupune că, din acel moment și până în luna septembrie 2017, Petru U. a forțat-o pe tânără să întrețină relații sexuale în diferitele locuințe în care locuiau, „exploatând-o prin amenințări cu moartea față de persoana sa și față de membrii familiei sale care locuiau în Polonia”. În plus, în perioada de timp respectivă, el a obligat-o să practice prostituția, facilitând întâlniri de natură sexuală cu alți bărbați și păstrând banii pe care aceștia îi plăteau pentru rapoartele care nu erau consimțite de victimă.

Ca urmare a acestor evenimente, tânăra, care are acum 28 de ani, suferă de tulburări severe de stres posttraumatic. Pentru aceste consecințe, tribunalul a decis că tinerei ar trebui să i se acorde despăgubiri în cuantum de 23.000 de euro.