joi, 28 martie 2024
Informația fără granițe


Tânăr născut în România și adoptat de mic în străinătate: „Vreau să o găsesc pe cea care mi-a dat viață”

Scris de: Daniela Stoica , înv Articole corelate Din diaspora Din România Știri - miercuri, 11 ianuarie 2023 Etichete: , , , , , ,

Un tânăr în vârstă de 26 de ani, născut în România, la Constanța și adoptat în Statele Unite ale Americii de la vârsta de 2 ani, o caută acum pe mama care i-a dat viață. El a publicat un anunț pe pagina The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României unde face un apel la toți cei care ar putea să-l ajute:

„Vreau să o cunosc pe cea care mi-a dat viață si de ce nu pe frații/surorile pe care le am ”, a transmis tânărul.

Se numea la naștere Soare Cristian Alexandru și s-a născut pe data de 13 iulie 1997, la Constanța. Știe că mama lui se numea Soare Mariana și locuia pe strada Zmeurei din Constanța. Acum, femeia ar trebui să aibă aproximativ 45 de ani.

Tânărul face un apel la toți cei care ar putea să-l ajute: „Am nevoie de distribuirea voastră, așa cum faceți mereu. Vreau să o cunosc pe cea care mi-a dat viață si de ce nu pe frații sau surorile pe care le am. Vă mulțumesc!”

Redăm mai jos textul integral al anunțului său. Cine îl poate ajuta este rugat să se adreseze administratorilor paginii The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României:

Salutări din TEXAS!
Numele meu înainte de adopție a fost SOARE CRISTIAN ALEXANDRU. M-am născut pe 13 iulie 1997 la CONSTANȚA. Am fost adoptat în State când aveam aproape 2 anișori și am avut parte de o familie frumoasă care mă sprijină în acest demers al meu de a găsi familia biologică din România. Așadar caut pe cea care m-a născut: SOARE MARIANA. Știu că locuia chiar în CONSTANȚA, undeva pe STRADA ZMEUREI și acum ar avea aproximativ 45 ani. Am nevoie de DISTRIBUIREA voastră, așa cum faceți mereu. Vreau să o cunosc pe cea care mi-a dat viață si de ce nu pe frații/surorile pe care le am. Vă mulțumesc!