fbpx
luni, 26 octombrie 2020
Informația fără granițe


Tânăr român adoptat de mic în străinătate își caută mama, frații și surorile: „Mulţumesc tuturor celor care vor să mă ajute”


Un tânăr în vârstă de 25 de ani, născut în România, dar adoptat de mic în Irlanda, își caută acum familia de origine. „Sunt în căutarea rădăcinilor mele româneşti”, a anunțat Laurențiu Oprea pe pagina Facebook „The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României” și ne roagă să distribuim mesajul său:

„Salutări din Irlanda – scrie tânărul – sunt în căutarea rădăcinilor mele româneşti. Mă numesc Oprea Laurențiu, născut în Ploiești, la data de 19. 08. 1995. Tatăl meu se numea Oprea Tănase, născut în anul 1950 și din nefericire, decedat cu mulţi ani în urmă. Mama se numea Oprea Florica, născută în 1954. Când m-am născut, ei locuiau în comuna Bucov, sat Chițorani, din judeţul Prahova. Sunt nerăbdător să îmi cunosc mama, fraţii şi surorile dacă am, bunicii, unchii şi mătușele şi toti ceilalti membrii ai familiei mele. Mulţumesc din suflet tuturor celor care vor să mă ajute. Vă rog să distribuiți mesajul meu.”

- Continuarea articolului după publicitate -

Peste 1.000 de copii români, adoptați în anii ’90 în străinătate, și-au regăsit familiile biologice cu ajutorul paginii Facebook „The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României”. Pagina a fost înființată de o româncă stabilită în Irlanda, care la rândul ei și-a căutat frații timp de 26 de ani.

Sunt puține informații legate de adopțiile din anii ’90, scrie G4Media. Oficiul Român de Adopții, a realizat în 2007 o documentare minimală pe baza unor solicitări către instanțe, aflând că între 1990 și 1997 au fost înregistrate 10.496 de adopții naționale și 16.041 internaționale.

Alte surse spun că numărul copiilor români daţi spre adopţie în anii ‘`90 ar fi mult, mult mai mare. România anilor `90 a fost o adevărată piaţă de copii şi multe dintre adopţii s-au făcut fără a fi înregistrate în documentele oficiale.

Cele mai multe adopții s-au petrecut în primii ani de după Revoluție. Din 1990 și până în 1997 nu au existat direcții județene pentru protecția copiilor și a fost astfel posibil ca adopțiile internaționale din acești ani să fie rezultatul unor negocieri financiare fie cu familiile din care proveneau copiii, fie cu angajații orfelinatelor.

Se duceau la un avocat, acesta făcea actele iar noua familie își lua copilul acasă. În instanță se obținea rapid un nou certificat de naștere și cu asta copilul putea fi luat. Nu erau trecuți în vreo bază de date .

Statul Român nu a făcut concret nimic pentru a-i căuta sau pentru a afla ceva legat de ce s-a întâmplat cu ei.

- Mai multe articole după publicitate -

Trimite acest articol și prietenilor tăi

Trimite acest articol și prietenilor tăi