vineri, 6 decembrie 2024
Informația fără granițe


Tânăr șofer român, mort într-un grav accident petrecut în Germania. S-a izbit de un camion fără să frâneze

Scris de: Mihai Diaconu , înv Articole corelate Din diaspora Știri - sâmbătă, 22 iunie 2024 Etichete: , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Un tânăr șofer român și-a pierdut viața în după-amiaza zilei de joi, 20 iunie 2024, într-un tragic accident rutier petrecut pe autostrada A14 din Germania, în direcția Magdeburg.

Imagine de la locul accidentului. Sursă: FFW Güsten/www.mz.de

- Continuarea după publicitate -

Incidentul a avut loc între nodul rutier Bernburg și ieșirea Staßfurt, informează cotidianul german Mitteldeutsche Zeitung.

Potrivit primelor informații făcute publice de anchetatori, conaționalul nostru conducea o dubă românească și a intrat în plin, fără să frâneze, într-un camion slovac.

În urma impactului, șoferul român a fost practic zdrobit, suferind răni fatale și decedând la locul accidentului.

- Continuarea după publicitate -

„Când am ajuns la locul accidentului, am început imediat manevrele de salvare”, a declarat directorul de operațiuni Markus Glass.

Cu toate acestea, medicul sosit la fața locului nu a putut decât să constate decesul tânărului.

Tânărul șofer român se numea Bogdan, avea 32 de ani și era originar din Sighetu Marmației, relatează jurnalistul Vasile Dale pe site-ul său.

Bogdan, 32 de ani, mort într-un tragic accident rutier în Germania. Sursă foto: Facebook.

Șoferul camionului slovac, un bărbat de 26 de ani, a fost profund șocat de incident și a necesitat îngrijiri medicale.

- Continuarea după publicitate -

„Când a coborât de la volan și a văzut ce se întâmplase, a suferit un șoc”, au declarat polițiștii.

La locul accidentului au intervenit 19 salvatori de la serviciile de pompieri din Ilberstedt și Güsten, precum și un elicopter de salvare.

Autostrada A14 în direcția Magdeburg a fost complet închisă timp de câteva ore, cauzând mari probleme de trafic.