vineri, 19 aprilie 2024
Informația fără granițe


Tânăra întoarsă din Germania care a născut o fetiță în benzinărie și a aruncat-o la tomberon este mama la alți 4 copii

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din România Știri - sâmbătă, 8 august 2020 Etichete: , ,

Se numește Andreea A., este din Botoșani și acasă mai are patru copii, informează Observator despre tânăra româncă de 30 de ani care, întorcându-se cu autocarul din Germania în cursul zilei de joi, 6 august 2020, a adus pe lume o fetiță în baia unei benzinării din Satu Mare, pe care a aruncat-o apoi într-un tomberon. Imediat după aceea, femeia s-a urcat pur și simplu din nou în autocar ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic și a încercat să-și continue drumul spre casă.

Vă reamintim că în jurul orei 18:40 de joi, un autocar care se întorcea cu români din Germania a oprit la benzinăria situată pe Bulevardul Aurel Vlaicu din Satu Mare unde o pasageră a intrat apoi în toaletă și a dat naștere unei fetițe. După ce a adus pe lume micuța, tânăra mamă a aruncat-o într-un tomberon și s-a întors la autocar pentru a-și continua călătoria spre Botoșani, unde este domiciliată.

La scurt timp după aceea, însă, femeia a început să se simtă rău, iar șoferul a sunat la 112 și a solicitat o ambulanță. Paramedicii care au intervenit au înțeles imediat că femeia tocmai născuse și au informat Poliția. Între timp, un angajat al benzinăriei găsise bebelușul înainte ca acesta să moară și a alertat autoritățile care au făcut apoi legătura cu femeia din autocar ce se simțea rău.

Poliția a intervenit la benzinăria unde a fost găsită fetița. Foto: captură video Observatornews.ro

Tânăra de 30 de ani a pierdut mult sânge și a fost internată în Secția de Ginecologie a Spitalului Județean Satu Mare. Până la această oră, Andreea nu a fost audiată de polițiști, mai precizează sursa citată. Surse judiciare spun că tânăra mamă va fi supusă unei expertize psihiatrice în urma cărei se va stabili dacă în momentul abandonării copilului avea discernământ. Dacă se va constatat că gestul său a fost cauzat de o traumă psihică, femeia ar putea scăpă cu o pedeapsă de maxim trei ani de închisoare.

Potrivit presasm.ro, fetița născută este sănătoasă și are o greutate de aproape trei kilograme, medicii de la Spitalul Județean Satu Mare reușind să o stabilizeze și să îi salveze viața. Tânăra mamă mai are, însă, alți 4 copii care o așteptă acasă.

DISTRIBUIE