joi, 25 aprilie 2024
Informația fără granițe


Tânără româncă de 18 ani moartă în spital printre străini. Fusese găsită de vecini inconștientă în locuința ei

Scris de: Redacția Jurnal de Emigrant , înv Articole corelate Din diaspora Știri - marți, 5 aprilie 2022 Etichete: , , , , , ,

O tânără de naționalitate română, în vârstă de 18 ani, a decedat în weekendul trecut la spitalul Klever din orașul german Kleve (Renania de Nord-Westfalia).

În jurul prânzului zilei de joi, 31 martie 2022, vecinii săi au găsit-o pe tânără inconștientă, într-un apartament din Kleve, relatează cotidianul german NRZ.

Transportată imediat la spital, românca de 18 ani a fost operată de urgență. În ciuda intervenției chirurgicale, conaționala noastră a murit din cauza numeroaselor leziuni interne.

Autopsia de luni, 4 aprilie, a scos la iveală o hemoragie internă masivă care pare a fi cauza principală a morții. Prin urmare, a fost înființată o comisie de anchetă pentru omucidere a poliției din Krefeld, susținută de poliția din Kleve.

Acest lucru a fost anunțat într-un comunicat de presă comun dat marți, 5 aprilie, de poliția din Krefeld, împreună cu Parchetul din Kleve.

„Autopsia de luni a scos la iveală dovezi de neglijență a terților”, se arată în comunicat.

Nu s-au oferit presei alte informații suplimentare, din motive de confidențialitate a anchetei. Investigațiile sunt în plină derulare.

DISTRIBUIE