fbpx
vineri, 29 mai 2020
Informația fără granițe


Țăranul român, icoană a poporului nostru; Nu există pedeapsă mai mare decât un Paște departe de Hristos

Scris de: Costel Mihalache , înv Blog - joi, 9 aprilie 2020 Etichete: , , , , ,

Țăranul român se spăla pe față. Știa că se va arăta Domnului cu această față, așa cum era ea, arsă de soare și zbârcită de nevoi. Nu avea săpun la îndemână – doar apă curată. Păstra pentru zilele sfinte cele mai frumoase haine pe care le brodau femeile iscusite, în zilele reci de iarnă, când sapele și coasele rugineau pe sub furca grajdului… Dacă avea oleacă de vin bun, îl păstra pentru dus la biserică. dacă avea un cocoș frumos, trebuia musai să-l ducă preotului, să cânte în noaptea de Paște, atunci când la Evanghelie se citea despre lepădarea lui Petru și despre cocoșul care a făcut exact ce știa să facă mai bine, după cum proorocise Iisus.

Țăranul român nu știa carte, că n-avea timp de ea. Trebuia să aducă hrană la patru sau cinci copii, din munca palmelor sale și neavând nici tractor, nici îngrășăminte, mila Domnului și sudoarea frunții sale erau esențiale.

Când venea ziua Duminicii, nu la hodină se gândea, ci la primenirea sufletului, după cum din moși-strămoși a pomenit. Se scula dimineață, se spăla pe față, își punea hainele cele mai bune, pregătite de cu seară de femeia lui vrednică și se ducea la biserica din sat, cu capul plecat, de parcă ar fi avut vreo vină… El știa că trebuia să se arate desăvârșit în casa Domnului, așa cum rar reușea cineva să fie… El nu știa că Iisus se apleacă El Însuși în fața oamenilor simpli ca el, în fața celor care, fără de învățătură, aduceau în fața Domnului ceea ce aveau mai bun, fața lor curată, credința de neclintit, mâinile lor crăpate de trudă și frunțile încrețite de nevoi. „Fericiți cei care…”, spunea Iisus, înșiruind calități creștine care, uimitor, se cam potriveau toate cu bietul țăran fără de știință…

- Continuarea articolului după publicitate -

Acești țărani au fost primii când trompetele lui Ștefan au sunat de război, tot primii au fost la zidirea mănăstirilor și bisericilor, primii la muncă și primii în orice situație grea… Pe trupul lor ostenit s-au ridicat țara noastră, civilizația de azi, bunăstarea, cultura, libertățile și altele. Cu degetul lor au fost semnate toate actele, care au dus la crearea României de azi… Deși li s-ar cuveni monumente și laude, ei sunt cei scuipați de mulți, numiți înapoiați, fără cultură și știință, retrograzi, pupători de moaște, scursura societății „moderne” și „civilizate”.

Dacă astăzi ar fi chemați să apere țara „postacii” și filozofii „feisbuciști”, oamenii deveniți politici peste noapte, dacă ar trebui să dea de mâncare poporului din truda mâinilor lor, dacă ar trebui să crească patru-cinci copii, ar lua-o la fugă sau s-ar sinucide, cei mai mulți dintre ei, pentru că n-au dat de greu, n-au știut ce e munca, n-au suferit de frig și de foame, n-au avut decât ce-a fost mai bun pe mesele lor. Fără internet sau fără telefon, ar pluti dezorientați prin mulțime și ar cădea pradă psihologilor de ocazie și speakerilor motivaționali…

Nu știa de asta țăranul român… Pentru el era deajuns binecuvântarea mitropolitului și un strop de aghiazmă, ca să țină piept cu coasa în mână, pentru secole întregi, oștilor cotropitoare. Da, același mitropolit, pe care astăzi îl vedem cu coarne, cu aur, cu închipuite Mercedes-uri, uitând că ei, ierarhii, sunt simpli călugări, fără averi personale și că tot ce lasă în urma lor aparține de drept Bisericii, căreia i-au slujit, după harul și puterea lor…

Să nu-l hulim pe țăranul român, care de sute de ani știe doar drumul către țarină și cel către Sfânta Biserică, cel care păstrează cea mai bună haină pentru Domnul și care se spală pe față cu apă curată, fără săpun… El știe că de Paște Domnul înviază și pentru el și că Lumina de la biserica din sat îi va lumina casa și sufletul înnegurat de griji și nevoi. Asta era cea mai mare așteptare pentru el, din tot anul. Chiar dacă i-a fost închisă Biserica, nu-l judecați pentru că vrea să fie acolo, lângă Domnul răstignit și înviat, care l-a ținut în viață, care i-a fost alături în războaie și la munca ogorului. Pentru el nu există pedeapsă mai mare sau boală mai grea, decât un Paște departe de Hristos…

Costel Mihalache – Italia

- Mai multe articole după publicitate -

Trimite acest articol și prietenilor tăi

Trimite acest articol și prietenilor tăi