joi, 28 martie 2024
Informația fără granițe


Un bărbat a murit în Ajunul Anului Nou după ce televizorul său a făcut implozie, iar fumul toxic l-a sufocat

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din diaspora Știri - luni, 4 ianuarie 2021 Etichete: , ,

Tragedia s-a petrecut în seara zilei de 31 decembrie 2020 când un televizor a făcut implozie în locuința unui bărbat dintr-o mică localitate din Franța. Potrivit anchetatorilor, citați de ziarul France Bleu, victima ar fi murit din cauza fumului toxic emanat de televizorul său după implozie.

Câteva persoane care locuiesc într-o clădire de pe Chemin de Chaingy din localitatea Saint-Jean-de-la-Ruelle de lângă Orléans, în departamentul Loreit din Centrul Franței, au solicitat intervenția pompierilor în jurul orei 18:30, în Ajunul Anului Nou. Aceștia s-au plâns pompierilor că simțeau prezența unui „miros puternic suspect” care venea din apartamentul unui alt vecin.

Ajunși la fața locului, pompierii au identificat mirosul ca provenind dintr-un apartament situat la primul etaj al clădirii și când au pătruns în locuință, au găsit trupul neînsuflețit al proprietarului întins pe podea, în sufragerie, în fața televizorului. Primele investigații efectuate apoi de pompieri și polițiști indică faptul că televizorul din locuința bărbatului ar fi făcut implozie în acea seară, iar fumul toxic emanat de acesta și respirat de bărbat ar fi dus la decesul acestuia din urmă.

Lângă televizor, pompierii au găsit și un furtun de grădină pe care victima se presupune că l-a folosit pentru a stinge flăcările, fără a ține cont însă că fumul emanat i-ar putea provoca decesul. Potrivit sursei citate, alți cinci vecini, trei adulți și doi copii, au fost afectate ușor, de asemenea, de fumul toxic provenit din locuința victimei.

Procurorul de serviciu de la Parchetul Orléan, precum și un viceprimar din Saint-Jean-de-la-Ruelle, au vizitat locul tragediei în seara de Revelion. Poliția a deschis o anchetă și a fost solicitată, de asemenea, autopsia asupra cadavrului pentru a stabili cu exactitate cauza decesului.