joi, 25 aprilie 2024
Informația fără granițe


Un minor român căutat pentru 23 de infracțiuni comise în Germania a fost prins în România

Scris de: Daniela Stoica , înv Din România Știri - vineri, 30 august 2019 Etichete: , , , ,

Pare incredibil, dar la vârsta de numai 16 ani avea la activ nu mai puțin de 23 de infracțiuni de furt, comise toate pe teritoriul Germaniei. Un adolescent român căutat de poliția germană a fost localizat și reținut de autoritățile române la Țăndărei, în județul Ialomița, informează Adevărul.

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, în colaborare cu poliţiştii din Ţăndărei, au depistat luni, 26 august, un tânăr de 16 de ani, pe numele căruia autorităţile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare.

Tânărul român este cercetat de justiția germană sub aspectul săvârșirii a 23 de infracțiuni contra patrimoniului şi persoanei.

Curtea de Apel Bucureşti a dispus arestarea minorului pe o perioadă de 30 de zile. Acesta va fi reținut în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ialomiţa, urmând a fi predat autorităţilor germane.

DISTRIBUIE