sâmbătă, 5 octombrie 2024
Informația fără granițe


Un român care se întorcea din Austria s-a ales cu dosar penal după ce a fugit de la vamă ca să evite carantina instituționalizată

Scris de: Daniela Stoica , înv Din România Știri - vineri, 8 mai 2020 Etichete: , , , , ,

Un cetățean român întors din Austria în ziua de joi, 7 mai, nu a mai așteptat să fie transportat în carantină și a fugit din vama Nădlac, județul Arad. Bărbatul a trecut frontiera pe jos și le-a declarat polițiștilor că vine din Austria.

Conform protocolului, bărbatul urma să fie transportat în carantină instituționalizată, în județul de domiciliu. Doar că acesta nu a mai așteptat să vină mijlocul de transport pus la dispoziție de ISU Arad pentru a-l transporta în carantină, atât pe el, cât și pe celelalte persoane care au trecut frontiera pe jos. Polițiștii de la vama Nădlac l-au căutat peste tot, însă bărbatul n-a fost de găsit.

- Continuarea după publicitate -

Împotriva lui s-a înregistrat un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

„În data de 07.05.2020 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută de art. 352 alin.1 din Codul penal. În cuprinsul actului de sesizare întocmit în cauză s-a reţinut că la data de 07.05.2020, orele 06.00-06.40, o persoană de sex masculin s-a prezentat la Sector Poliţie Frontieră Nădlac, declarând că vine din Austria – Viena, urmând a fi transportată în spaţiul amenajat pentru ‘Persoanele care au trecut pe jos frontiera de stat’, în vederea carantinării instituționalizate în județul de domiciliu.

În jurul orelor 07.10, când s-a prezentat mijlocul de transport pus la dispoziţie de ISU Arad, s-a constatat că susnumitul nu se mai afla în spaţiul special amenajat, nefiind găsit în urma verificărilor efectuate de echipajele poliţiei de frontieră. În cauză s-a dispus efectuarea urmăririi penale in rem, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prev. de art. 352 alin.1 din Codul penal, precum şi continuarea urmăririi penale faţă de suspect. Urmărirea penală continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale”, se arată într-un
comunicat de presă, citat de Agerpres.