sâmbătă, 12 octombrie 2024
Informația fără granițe


Un român întors din străinătate și-a găsit casa golită de bunuri. Hoțul, nimeni altul decât propriul frate

Scris de: Daniela Stoica , înv Articole corelate Din România Prima pagină Știri - miercuri, 1 mai 2024 Etichete: , , ,

Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din comuna Turburea, județul Gorj, care a fost plecat la muncă în Germania, și-a găsit locuința aproape goală la întoarcere.

Acesta a reclamat furtul la poliție, primele date indicând că autorul este chiar fratele său mai mic.

Incidentul a fost raportat marți, 30 aprilie, când bărbatul păgubit a sunat la 112, informează GDS.

El a povestit polițiștilor că, după ce s-a întors acasă luni, a constatat că din locuință lipsesc diverse obiecte de mobilier, un frigider, aragazul și chiar butelia de aragaz, precum și anumite scule electrice.

Bărbatul ar fi aflat între timp că hoțul e chiar fratele său mai mic:

„La fața locului nu au fost identificate urme de forțare, iar apelantul a declarat că a fost anunțat telefonic că bunurile ar fi fost luate de fratele său de 43 de ani, din comuna Tufeni, județul Gorj”, a informat miercuri poliția județeană Gorj.

În urma reclamației, autoritățile au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de furt între rude.