joi, 18 aprilie 2024
Informația fără granițe


Un român și-a ucis fratele care s-a dus să îl viziteze în Spania. I-a tăiat gâtul cu un cuțit

Scris de: Daniela Stoica , înv Din diaspora Știri - miercuri, 23 septembrie 2020 Etichete: , , , , ,

Garda Civilă din Spania a arestat marți, 22 septembrie, un cetățean român în vârstă de 58 de ani, care s-a prezentat singur la poliție în localitatea Oroso, din provincia A Coruña și a mărturisit că și-a ucis fratele sosit din România. Tragedia s-a produs pe fondul consumului excesiv de alcool, scrie El Español.

Bărbatul ucis tocmai sosise în Spania cu o zi înainte pentru a-și vizita fratele. Cei doi erau beți când, în noaptea de luni spre marți, a avut loc o ceartă între ei care s-a terminat într-un mod dramatic. C.G., autorul omorului, a pus mâna pe un cuțit și și-a înjunghiat fratele tăindu-i gâtul, scrie sursa citată.

Când și-a dat seama ce a făcut criminalul s-a prezentat la poliție

A doua zi dimineață, în jurul orei 10:00, criminalul s-a prezentat la Garda Civilă din Sigüeiro mărturisindu-și fapta. Agenții s-au deplasat imediat la domiciliul acestuia, unde au găsit cadavrul victimei.

Autoritățile spaniole au declarat că rămân puține investigații de efectuat după ce fratele bărbatului decedat a mărturisit că l-a ucis, dar se respectă procedura și sunt preluate probe pentru a se stabili cu exactitate cum s-au petrecut faptele. Presupusul autor al infracțiunii rămâne reținut la cazarma Gărzii Civile din Sigüeiro.

DISTRIBUIE