fbpx
sâmbătă, 18 ianuarie 2020
Informația fără granițe


Versuri dedicate revoluției din 1989 de o româncă din diaspora

Scris de Daniela Stoica , înv Poezii - miercuri, 18 decembrie 2019 Etichete: , , , , , ,

A fost odată o revoluție…

După ani de comunism, asupriri și suferință
Toți românii s-au unit și în cuget si-n dorință
Revoltați că dintr-o pâine mâncau doar o firimitură
Și că laptele-i cu apă, iar uleiu-o picătură,
Că din tot ce cu sudoare și cu trudă se făcea
Rămâneau cu mai nimica… că statul tot le lua.

Supărați că ziua-i mică, iară noaptea tot la fel
Pentru că se lua curentul (nu era pe-atunci Enel!)
Se sculau de dimineață, „Colectivu”-i aștepta
Munceau în agricultură până acru le venea!
Cum vă spun, sătui de toate ce cu ochii au văzut
S-au gândit să facă grevă să le crească traiul mult.

Și s-au adunat ca marea, când se zbate-nvolburată
Și la țară, și-n orașe, au strigat toți laolaltă:
„Hai să dăm jos comunismul, s-avem și noi libertate,
Să ne-aliniem cu alții… cu cei din străinătate!”
Au strigat și al lor strigăt a sunat până departe
Nu i-a prea auzit nimeni… decât forțele armate.

Care la un ordin toate se-adunară la un loc
Și la strigătul mulțimii au răspuns cu foc!… foc!… foc!…
Mulți cădeau loviți de gloanțe libertatea-având pe buze
Nici copiii nu scăpară de răceala de obuze,
Bubuiau prin aer gloanțe, care parcă alegeau
Pe acei ce-n gura mare „libertate vrem”, strigau!

Fum și foc și vieți distruse dintr-o dată se făcu
Și cu multe vieți curmate, comunismul jos căzu.
Dar de-abia de-acum începe un măcel adevărat
Că trăgeau de parcă totul era bun de împușcat.
Mame ce-și plângeau flăcăii, le vedeai țipând pe stradă
Și mormane de cadavre, aruncate la grămadă.

Mulți răniți luați pe targă, rătăciți pe nu știu unde
Și o țară care fierbe… Ceaușescu se ascunde!
Câte gloanțe au pe țeavă, militarii din armată
Și poliția română? C-au ucis mulțimea toată.
Au distrus orașe, sate, și familii au distrus
Vieți frânte nevinovate, îngeri în rai au ajuns!

Toate-aceste vieți curmate, Sacrificii se numesc,
Pentru marea Libertate a neamului românesc.
După aceste sacrificii ce eroii au făcut
Noi avem azi Libertatea după care-am tânjit mult
Avem pâine… nu-i a noastră că e grâul importat
Pentru că agricultura la pământ noi am lăsat.

Bem și lapte… din păcate doar o picătură-n apă
Că la noi zootehnia nu plătește, nu se-adapă!
Iar ulei, cine produce? Avem mult, da-i din import,
Că în Marea Libertate s-au închis fabrici și tot.
Și-uite-așa rămân pe drumuri mii de muncitori români
Drumuri care-n disperare duc în lume, la străini.

Și în Marea Libertate, ce cu sânge-am câștigat,
De prea multă sărăcie, toți în lume am plecat
Când zic toți, spun toți aceia care pot încă munci
Bătrânii-au rămas acasă s-aibă grijă de copii
Țara e vândută-n lume… e batjocură la hoți
Copiii sunt în pericol că de ei profită toți!

Mame nu-și mai plâng feciorii că au murit împușcați
Își plâng dorul pe la poartă că ei sunt înstrăinați
Sărbători n-avem niciunul, nici în țară, nici în lume
Că azi nu mai poate nimeni laolaltă să ne-adune
Populația din țară, a scăzut pân’ la jumate
Iar nivelul nu mai este ca de la frate la frate.

Azi respectul și rușinea prin străini noi am pierdut
Și mă-ntreb: cu-atâta sânge… ce plătit-am ca tribut?
Am strigat: „Vrem libertate!”, mulți muriră pentru ea
Poate n-au înțeles bine ce putea ea însemna.
Nu înseamnă libertate să distrugi ce ai mai sfânt
Să lași fără Sfânt o țară care-i sfântă pe pământ!

Nu-nseamnă să nu ții seama de acei ce s-au jertfit
Dacă asta-i Libertatea… Nu e ceea ce-am dorit!

Ștefania Vasile – Italia

decembrie 2019