marți, 23 aprilie 2024
Informația fără granițe


Wizz Air lansează patru rute noi de la Iași spre Italia și Spania

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din diaspora Din România Știri - sâmbătă, 1 august 2020 Etichete: , , , , , , ,

Compania aeriană Wizz Air a anunță că a operat astăzi primul zbor de la Barcelona la Iași, care va fi urmat de alte 3 noi curse între Iași și Bari, Torino și Verona începând cu 2 și 3 august. Împreună cu acestea, Wizz Air oferă acum 20 de rute din Iași către 10 țări.

„Suntem încântați că ne extindem rețeaua de rute din Iași pentru a le oferi clienților noștri oportunități de călătorie rapide și sigure spre noi destinații populare din Spania și Italia. Considerăm că acest lucru va contribui la consolidarea legăturilor culturale și economice dintre Iași, Italia și Spania, și le va permite românilor să își viziteze familiile și prietenii mai ușor și mai des, datorită tarifelor noastre atractive. În timp ce suntem întotdeauna dornici să răspundem așteptărilor pasagerilor și să adăugăm noi destinații în rețeaua noastră, luăm, de asemenea, toate acțiunile necesare pentru confortul și starea lor de bine. Prin urmare, am implementat măsuri de protecție care le vor asigura cele mai bune condiții sanitare posibile”, a declarat George Michalopoulos, directorul comercial de la Wizz Air România.

„Aeroportul Iași este un obiectiv strategic în procesul de dezvoltare economică, turistică, culturală și educațională a Iașului. Acesta este motivul pentru care am susținut în mod constant toate proiectele de investiții desfășurate la aerogara din inima Moldovei și am promovat regia în țară și peste hotare, în cadrul tuturor evenimentelor la care am luat parte. Faptul că locuitorii din Regiunea de Nord-Est sunt conectați de astăzi cu patru noi destinații solicitate de aceștia în repetate rânduri, mă bucură și am încredere că portofoliul destinațiilor operate de pe Aeroportul Iași va crește concomitent cu lucrările de extindere și modernizare demarate aici”, a adăugat și Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași. 

„Evenimentul de astăzi este o dovadă clară a faptului că Aeroportul Iași este un partener stabil și de încredere pentru compania Wizz Air, care operează de pe aeroportul nostru zboruri pe 20 de rute. Totodată, aducerea celei de-a treia aeronave în baza de la Iași arată că serviciile oferite de aeroportul nostru sunt în conformitate cu cerințele operatorilor, noi fiind într-un continuu proces de extindere și modernizare. Astfel, îmi exprim încrederea că odată ce vom depăși pandemia de Sars-Cov2, numărul pasagerilor care tranzitează aeroportul va crește, la fel și numărul curselor care sunt operate de aici, dat fiind că suntem într-o permanentă negociere cu operatorii pe subiectul introducerii de noi destinații”, precizează și Cătălin Bulgariu, Directorul General al Aeroportului Iași.

DISTRIBUIE