Români condamnați în Anglia. Duceau fete di România și le obligau să se prostitueze
O grupare infracțională organizată, specializată pe trafic de persoane, care aducea tinere din România pentru exploatare sexuală în Marea Britanie…
O grupare infracțională organizată, specializată pe trafic de persoane, care aducea tinere din România pentru exploatare sexuală în Marea Britanie…
O familia de români a fost condamnată în Spania la peste jumătate de secol de închisoare pentru exploatarea și umilirea…
Tribunalul Suprem din Spania a confirmat o sentință de 15 ani de închisoare pentru un cuplu de origine română, găsit…
Ciprian Dănilă și Vasile Băncuță, doi români în vârstă de 28 și respectiv 33 de ani din Brăila, au fost…
Doi frați de naționalitate română care au condus un serviciu de coletărie în localitățile germane Traunstein și Feldkirchen, ambele situate…
Laurențiu și Sebastian, doi bărbați de naționalitate română, în vârstă de 21 și respectiv 41 de ani, au fost condamnați…
Nicuşor şi Rodica Gheorghe, doi foști soți de naționalitate română, în vârstă de 34 și respectiv 33 de ani, au…
Cinci membri ai unei familii de români din Marea Britanie a fost condamnată miercuri, 1 decembrie, la ani grei de…
Doisprezece români care au comis o serie de spargeri în Regatul Unit în valoare totală de peste 5,3 milioane de…