sâmbătă, 12 octombrie 2024
Informația fără granițe


Noi condiții de călătorie spre Spania începând din 30 august pentru românii din București și județul Ilfov

Scris de: Daniela Stoica , înv Articole corelate Din România Informații utile Prima pagină Știri - luni, 30 august 2021 Etichete: , , , , , ,

Orașul București și județul Ilfov au fost trecute de autoritățile spaniole pe lista roșie în ce privește zonele cu risc epidemiologic ridicat, începând din data de 30 august 2021. Restul României a rămas pe lista verde.

Conform Ambasadei României în Spania, începând din 30 august, la îmbarcarea pe cursele aeriene, pasagerii provenind din orașul București sau județul Ilfov trebuie:

  • să prezinte certificat digital european care atestă vaccinarea cu schema completă, recuperarea post-Covid sau testarea PCR cu rezultat negativ realizată în ultimele 72 de ore anterioare călătoriei;
  • să completeze formularul electronic de pe aplicatia Spain Travel Health sau pe pagina www.spth.gob.es.

Sunt exceptați minorii sub 12 ani de la prezentarea certificatului digital european, însă se menține obligativitatea completării formularului electronic de către un adult pentru aceștia.

Pentru călătorii către Spania provenind din celelalte zone ale României, se mențin condițiile anterioare care prevăd doar completarea formularului electronic de pe aplicatia Spain Travel Health sau pe pagina www.spth.gob.es.

Important!
Cetățenii români care aleg ca destinație de vacanță insulele Canare trebuie sa prezinte la momentul sosirii la hotel un test PCR sau test antigen, teste realizate cu cel mult 72 de ore înainte de momentul cazării. Testul este obligatoriu pentru toți cei care au varsta de peste 6 ani. Sunt scutiți de prezentarea testelor cei ce prezintă certificatul de vaccinare completă sau un certificat medical din care sa rezulte ca au avut Covid-19 in ultimele 6 luni.