joi, 25 aprilie 2024
Informația fără granițe


Copil român de 12 ani salvat de medicii italieni după ce a trăit aproape un an cu o inimă artificială

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din diaspora Știri - joi, 25 iunie 2020 Etichete: , , , , , ,

Un copil român de numai 12 ani a trăit 319 zile cu o inimă artificială până când a găsit un donator compatibil și medicii italieni au reușit astfel să-i salveze viața. Iar dacă perioada trăită cu inima artificială nu ar fi fost de ajuns, tânărul nostru conațional a fost prins de pandemie în mijlocul celui mai mare focar de infecție din Italia, acesta fiind internat la spitalul Papa Giovanni XXIII din Bergamo.

În timp ce toată Italia urmărea cu sufletul la gură evoluția epidemiei și numărul de noi infecții, un copil român lupta pentru viața sa închis într-o cameră de 24 de metri pătrați din spital, scrie ziarul local L’Eco di Bergamo. În același spital în care o bună perioadă de timp erau internați chiar și 2.000 de pacienți infectați cu coronavirus. În acest an în care copilul a fost nevoit să trăiască practic în spital, ținut în viață doar datorită inimii artificiale, singurele persoane cu care a putut intra în contact au fost tatăl lui, care a lăsat totul și a venit în Italia să stea cu el, și mama lui, care venea din când în când din România pentru a-l vizita. Totodată, băiatul român mai și studia, inițial fiind instruit direct în spital, apoi, după intrarea în starea de alertă, doar online.

Tânărul nostru conațional fusese diagnosticat în România cu boala Naxos, o patologie genetică rară, iar părinții lui au decis să-l aducă în Italia pentru tratament. După toate procedurile birocratice pe care familia de români a fost nevoită să le urmeze, copilul a fost internat în secția de Terapie Intensivă a spitalului din Bergamo, în stare foarte gravă, iar medicii au decis să-i înlocuiască inima cu un implant de asistență biventriculară VAD, operație care a avut loc în data de 6 iulie 2019.

„Băiețelul a ajuns în stare foarte gravă și a trebuit să-l internăm inițial la Terapie Intensivă, apoi să-i implantăm inima artificială, ca un fel de ”punte” către transplantul cardiac. Să găsești donatori compatibili pentru persoane atât de tinere se întâmplă foarte rar și e important să poți conta pe dispozitive care să permită amânarea operației de înlocuire a organului cât mai mult timp”, a explicat Amedeo Terzi, doctorul care se află la conducerea Centrului pentru Transplanturi de Inimă din cadrul spitalului din Bergamo.

De curând, familia de români a primit și vestea cea bună: a fost găsit un donator compatibil, iar copilul lor urma să primească o inimă nouă. Intervenția chirurgicală pentru a efectua transplantul a durat 10 ore, la operație participând circa 16 profesioniști din domeniul sanitar.

„Timp de un an am monitorizat băiatul care era constrâns să trăiască cu o inimă artificială pentru a compensa inima sa bolnavă. Acum, misiunea noastră este să protejăm cât mai mult timp posibil organul primit, rezultatul unui gest măreț de umanitate ce i-a oferit copilului o nouă viață”, a adăugat și Attilio Iacovoni, unul dintre doctorii cardiologi care a participat la transplantul de inimă.

Copilul român de numai 12 ani ar urma să fie externat din spital la exact un an de la internare, în data de 6 iulie.

DISTRIBUIE