vineri, 6 decembrie 2024
Informația fără granițe


Dacia Sandero și Dacia Duster, printre cele mai vândute modele de mașini din Europa

Scris de: Redacția Jurnal de Emigrant , înv Auto Din diaspora Știri - vineri, 2 septembrie 2022 Etichete: , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Dacia Sandero şi Dacia Duster sunt în topul celor mai vândute maşini în Europa, în luna iulie 2022. Modelul Sandero a vândut 17.228 unităţi, iar Duster 17.400 de unităţi, potrivit datelor prezentate de alVolante.it.

VW T-Roc a fost cea mai vândută mașină din Europa în luna iulie 2022, urmată de Dacia Sandero și Peugeot 208. SUV-ul producătorului german pune astfel capăt domniei de trei luni a modelului Peugeot 208, devenind cea mai vândută mașină de pe bătrânul continent, datorită celor 19.130 de unități, care marchează o creștere de 15% față de aceeași lună a anului precedent.

- Continuarea după publicitate -

Peugeot 208 a retrogradat pe locul trei, fiind depășit de Dacia Sandero, care a vândut 17.228 de unități. Deși în scădere cu un procent de 16,2% față de iulie 2021, modelul Sandero rămâne pe locul secund în Top 10 mașini vândute în Europa în primele șapte luni din 2022. În schimb, modelul Dacia Duster vine tare din urmă, cu o creștere a vânzărilor de 14,3% față de iulie 2021 și de 4,1% față de primele șapte luni ale anului trecut.

În ciuda creșterii considerabile înregistrată de modelul francez Peugeot 208, de 46,5% față de aceeași lună a anului 2021, cele 16.423 de unități vândute în iulie 2022 nu au fost de ajuns pentru a rămâne lider a patra lună consecutiv din acest an. Totuși, modelul Peugeot 208 a rămas lider în Europa în ultimele șapte luni, cu un avans de peste 12.600 de unități față de Dacia Sandero, clasată pe locul secund.

Volkswagen T-Roc și Peugeot 208 sunt două dintre cele cinci modele din Top 10 mașini vândute în iulie care au înregistrat creșteri ale vânzărilor. Celelalte modele din top 10 care au înregistrat creșteri față de aceeași lună a anului precedent au fost Dacia Duster, Opel Corsa și Kia Sportage. De remarcat este saltul în Top 50 al noului model Toyota Yaris Cross, direct pe locul 11, cu 12.460 unități vândute în iulie.

- Continuarea după publicitate -

Volkswagen T-Roc este al cincilea model diferit care devine cel mai bine vândut în Europa. Celelalte modele deținătoare de recorduri în cursul anului 2022 au fost Dacia Sandero (ianuarie), Volkswagen Golf (februarie), Tesla Model 3 (martie) și Peugeot 208 (aprilie-iunie).

Analizând restul Topului 50 pentru luna iulie, se poate observa că celelalte mașini de succes au fost modelele tip subcompact Citroën C3 și Fiat 500 (ambele + 16%), SUV-ul mediu Skoda Kodiaq (+ 22% ) și alt model subcompact, Hyundai i20 (+ 26%). Derulând prin clasamentul primelor șapte luni din 2022, se poate observa că modelele de succes sunt Toyota Yaris Cross, Kia Sportage, Opel Mokka, Cupra Formentor (de la Seat), Peugeot 308, Renault Arkana și Tesla Model Y.

Top 50 mașini vândute în Europa în iulie și în primele șapte luni din 2022: