fbpx
vineri, 29 mai 2020
Informația fără granițe


Diaspora fărâmițată pe grupurile de pe Facebook. „Adminii” și „moderatorii” din culise

Scris de: Paul Gabor , înv Blog Din diaspora În evidență Știri - vineri, 1 mai 2020 Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

Râd de fiecare dată, isteric de cele mai multe ori, când cineva afirmă că diasporenii sunt uniți, că sunt „suflet și simțire”, că vibrează-n ei tricolorul, patria, sângele strămoșilor… Câtă realitate se află în cuvintele acestea, câtă fățărnicie, câtă ipocrizie ascunsă și deloc asumată ascund aceste afirmații bombastice? 

„Noi ne iubim țara. Ne vindem sufletul pentru binele ei, ne implicăm, suntem trup și suflet.” Cât bla-bla e aici? Cam cât e-n ziua votului, asta e proporția. Vorba lungă e la fel de mare pe cât e de mare absența la cea mai vizibilă dovadă de implicare în viața cetății. Din cele 4-5 milioane de români din străinătate abia dacă votează câteva sute de mii. Dar suntem mândri. Nu „mândrii”, că acolo vorbim de altceva. Avem pieptul plin de răni. Din cauza cărămizilor cu care ne lovim periodic. Suntem români în jurul grătarelor, atunci când punem un microfon pe trepied și recităm câteva strofe din Eminescu, de Crăciun și de Paști, de Florii și când mai moare vreun actor care a avut șansa să fie cunoscut mai bine. În rest? Cât de români suntem cei din diaspora? 

Dar unde vreau să ajung după o astfel de introducere? La emigrantul care se instalează în străinătate, singur sau cu familia, nu cunoaște bine limba adoptivă, nu știe bine obiceiurile țării-gazdă și este nevoit să caute pe Facebook comunitățile de români cu ajutorul cărora să se descurce o perioadă. Pe românul nostru îl vom numi Vasile. El caută grupuri: 

- Continuarea articolului după publicitate -

Vasile caută un loc de muncă, are nevoie de alt buletin sau de un pașaport nou, nu știe cum stă treaba cu șomajul, nu cunoaște legislația, vrea să cumpere mălai și caută un magazin românesc sau, pur și simplu, vrea și el să mai citească în limba lui. Vasile e „fiul ploii” deocamdată și caută disperat pe rețele un grup care să-l ajute: „Români în Franța, în Milano, în Anglia, în Paris, Spania, Dortmund sau Canada” – sunt mii de astfel de grupuri. Românii s-au fărâmițat și pe net, că nu se putea altfel. Grupurile apar ca ciupercile: au manele, bancuri, video-uri, șmecheri care se pozează în teancuri de bani, cadâne ce stau cu fundulețul pe capotă, unghii, smalț, botox, silicon, anunțuri de tot felul care maschează uneori și prostituția, se caută transport de mărfuri, de saci, de pachete, se trimite porcul de Crăciun din bătătură și se așteaptă cozonacii și ouăle vopsite, pe grupuri sunt înjurați Dragnea, Firea, Iohannis, Orban, credincioșii și ateii, românii și minoritățile, filipinezii și chinezii care ne „fură” patria și locurile de muncă, ungurii care vor Ardealul, fotbaliștii și amantele lor, afaceriștii, multinaționalele, Soros și vaccinurile lui Bill Gates, se înjură de mama focului Oculta, funcționarii, medicii, profesorii, badantele, căpșunarii, confuzia și perfuzia noastră cea de toate zilele. Amin! Asta ați vrut să spuneți? 

De ce sunt atât de multe grupuri de „Români în…”? Chiar și în aceeași țară pot exista 20 sau 30 cu același nume. Chiar și în aceeași regiune sau oraș. E simplu. Răspunsul e foarte simplu. Pentru că oricine poate crea un astfel de grup. Și oricine poate avea senzația că grupul creat de el este sau poate deveni reprezentativ, util și eficient pentru comunitatea românească din zonă. La o privire mai atentă (în ultimele săptămâni am studiat aproape o sută de grupuri din întreaga lume) nu este deloc așa. Imensa majoritate au același conținut. Cel enumerat mai sus. Totul e un haos generalizat, confuzie, glume de autobază și râuri de înjurături. 

În foarte puține locuri am depistat grupuri de Facebook care au rolul de a informa și de a ajuta românii din acea zonă să comunice între ei – lucruri vitale pentru cei care caută ajutor rapid, clar. De ce sunt puține grupuri în care românii din străinătate găsesc un instrument eficient pentru a menține legătura între ei? Din nou explicația e foarte simplă: 

În spatele acestor grupuri stau „administratorii” și „moderatorii”. Acum, mulți dintre ei vor sări din scaune și vor pune mâna pe piatră. Pe lângă cei care știu în mod real rolul unui astfel de grup (foarte puțini, se pot număra pe degete și jos pălăria în fața lor), există un colectiv eterogen format din persoane care nu au nici cea mai mică legătură cu crearea, formarea și menținerea unui instrument de comunicare. Veleitari de diverse facturi, vizibil agramați, cu complexe grave de superioritate. Dacă intri pe un astfel de grup pentru a căuta o informație sau pentru a pune o întrebare, e posibil să ai succes și să primești răspuns. Dar dacă privește în ansamblu postările și dacă are curiozitatea să coboare pe pagină, Vasile al nostru va descoperi „trendul” grupului și alte detalii interesante:

Cine se află în spatele grupurilor de „Români în…”? Oameni politici din țară (care se activează jenant în campanii electorale), țuțării lor de partid, organizații „apolitice”, agenții de turism, șușanele deghizate în asociații mai mult sau mai puțin transparente, afaceriști din diaspora și din România, ONG-uri de toate culorile, daci verzi, extremiști, indivizi și grupări care plătesc polițe la momentul oportun. Lista o pot completa de-a lungul întregii zile. Pot da și nume, și fotografii, și capturi de ecran. Dar nu facem aici un război pentru că nu este scopul nostru. Vrem doar să aducem informația la îndemâna celor care se străduiesc să citească până aici și să subliniem doar faptul că nu tot ce zboară se numește pasăre comestibilă. 

Dacă românii din străinătate nu sunt uniți „în cuget și simțire” – permiteți-mi să zâmbesc din nou – nu este doar vina lor. Educația primită ne-a făcut să fim așa, societatea din care am plecat ne-a imprimat acest fel de a percepe lucrurile. Dar dacă diasporenii nu găsesc nici măcar pe net surse la care pot apela atunci când au nevoie, cauzele sunt cele pe care le-am descris mai sus: suntem artificiali, dăm oricui posibilitatea să ne „administreze”, să ne arate și să ne ofere informație. Dăm oricui șansa să acapareze credibilitate. Nici nu știu dacă merită să mai folosesc ghilimele. Confuzia este, oricum, creată. Și ne place să bâjbâim pe întuneric. Ne simțim bine, face parte din ADN-ul românesc. 

Am să creez un grup: „Români bâjbâindu-se cu ochii închiși”. Poate că voi avea succes și ne vom (i)lumina împreună într-o bună zi.

- Mai multe articole după publicitate -

Trimite acest articol și prietenilor tăi

Trimite acest articol și prietenilor tăi