vineri, 26 aprilie 2024
Informația fără granițe


Fermierii din Scoția preocupați că vor rămâne fără căpșunarii români după Brexit: „Va fi foarte, foarte greu”

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din diaspora Știri - duminică, 21 iulie 2019 Etichete: , , , , , , , , , , ,

Într-un reportaj marca „Focus Europa”, Digi24 și Deutsche Welle prezintă preocupările fermierilor scoțieni îngrijorați de faptul că vor rămâne fără muncitori români la cules căpșuni după ce Brexitul va intra în vigoare.

„Am construit o industrie bazată în întregime pe oameni care vin din Uniunea Europeană. Fără ei, ar fi foarte, foarte greu. Nici măcar nu știu cum am începe să ne facem treaba”, spune fermierul scoațian, Angus Porter, citat de Digi24.

„Politicienii de la Londra ne neglijează şi ne abandonează”, mai adaugă fermierul scoțian care angajează 140 de muncitori sezonieri, dar nici unul dintre ei nu este scoțian.

Afacerile cu căpșuni în Scoția sunt de proporții foarte mari, iar forța de muncă provine în mare parte din Europa de Est, așadar foarte mulți întreprinzători locali sunt îngrijorați acum de efectele Brexit-ului și sfârșitul libertății de mișcare în ceea ce privește Marea Britanie.

Dar sectorul agricol nu va fi singurul care va avea de suferit după ieșirea Marii Britanii din UE, ci și alte sectoare.

„Nu numai fermierii, ci şi fabricile de produse din peşte sau crescătoriile de pui de aici. La fabricile de produse din peşte munca nu e uşoară. Pe deasupra, ştim toţi cum miroase peştele. Nu e o muncă uşoară”, spune Emin Ozden, un antreprenor din orășelul scoțian Abroath.

Politicienii care susțin Brexitul însă vor să-i vadă făcând muncile agricole pe șomerii scoțieni, subliniază sursa citată.

„Când eram şcolar, lucram la ferme în timpul vacanţelor. În felul ăsta noi, copiii, câştigam un ban. Acum, când vin lucrători din străinătate, această oportunitate poate că nu le mai e la îndemână localnicilor”, spune primarul comitatului Angus, Ronii Proctor.

Cu toate acestea, va fi foarte greu să se găsească forță de muncă în rândul localnicilor, așa cum relatează Dimitri Ion, un muncitor român care de șapte ani lucrează ca sezonier la cules căpșuni în Scoția. Ion și colegii săi muncesc pe salariul minim din Scoția câte 10-12 ore pe zi, iar scoțienii se pare că nu fac față la astfel de muncă.

Ion, zilier român în Scoția: „La ultimul drum încoace, mi-au pus multe întrebări la aeroport”. Sursa: Digi24.ro

„Am avut scoţieni care au venit, au lucrat 2-3 zile şi au plecat, din cauza muncii grele”, spune conaționalul nostru.

Citește reportajul complet cu video pe site-ul Digi24.

DISTRIBUIE