joi, 2 mai 2024
Informația fără granițe


Fetița româncei ucisă în Spania de concubinul ei va fi încredințată lui Florin, fratele victimei: „În sfârșit s-a făcut dreptate”

Scris de: Daniela Stoica , înv Din diaspora Știri - joi, 1 octombrie 2020 Etichete: , , , , , , , , , ,

Românca Dana Leonte era dată dispărută la Malaga, în Spania, în cursul lunii iunie 2019, iar rămășițele trupului ei neînsuflețit au fost găsite trei luni mai târziu îngropate sub un tufiș. Femeia a fost omorâtă de concubinul ei spaniol cu care avea o fetiță de 10 luni. După arestarea tatălui său fetița a fost încredințată unchiului patern, dar fratele Danei Leonte s-a luptat în tribunal până a obținut custodia nepoțelei sale. „Nu era drept ca nepoata mea să stea împreună cu familia celui care i-a ucis mama”, a declarat Florin Leonte pentru publicația spaniolă NIUS.

După ce la 12 iunie 2019 a fost semnalată dispariția Danei Leonte, polițiștii spanioli au făcut cercetări în locuința unde Dana și Sergio Ruiz locuiau și, cu ajutorul câinilor polițiști, cei din Guardia Civil au găsit pe scări pete de sânge. Analizele ADN au dovedit că aparțineau tinerei dispărute, asta deși rezultatele s-au obținut cu dificultate, pentru că iubitul Danei Leonte spălase zona respectivă în încercarea de a șterge urmele. Mai mult, el a văruit și un perete din casă. O bâtă de baseball lungă de circa un metru, pe care se aflau urme din sângele și fire din părul Danei Leonte, a fost găsită în apropierea locuinței unde trăia conaționala noastră și concubinul său, Sergio Ruiz.

Fratele femeii dispărute, Florin Leonte, a declarat în septembrie 2019 pentru presa spaniolă că au fost descoperite niște rămășițe osoase care, în urma testului ADN, s-au dovedit a fi ale surorii sale. Iubitul spaniol, Sergio Ruiz, cu care Dana avea o fetiță de 10 luni, a fost arestat.

Dana Leonte și Sergio Ruiz

Judecătorii din Andalucía au acordat inițial custodia unchiului din partea tatălui

În urma arestării, Sergio Ruiz a fost decăzut din drepturile părintești, iar Florin, fratele femeii românce, a declarat că cealaltă soră a sa își dorește să o înfieze pe fetiță și să o ducă în România, departe de cel care i-a ucis mama. Fetița a rămas însă după arestul tatălui în grija unuia dintre frații lui Sergio Ruiz, în timp ce familia Danei Leonte s-a luptat în continuare pentru a obține custodia. Comisia provincială pentru măsuri de protecție a Delegației Teritoriale a Politicilor Sociale a Guvernului andaluz la Malaga a decis că fetița trebuie să rămână cu fratele presupusului criminal, acordând de asemenea dreptul de a vizita micuța atât familiei paterne, cât și familiei din partea mamei.

Miercuri, 30 septembrie 2020, la un an după ce a fost găsită sora lui, Florin Leonte a obținut custodia nepoatei sale

„Suntem fericiți, că în sfârșit se face dreptate”, a spus Florin conform sursei citate. Rudele din partea mamei nu puteau să o viziteze pe fetiță decât o oră pe săptămână și întotdeauna sub supraveghere. Acum, judecătorul a fost de acord cu cererea lui Florin Leonte și a emis un ordin judecătoresc prin care se solicită ca minorul să-i fie încredințat imediat unchiului din partea mamei. Florin așteaptă cu nerăbdare să-și îmbrățișeze nepoata și să o ducă la noua ei casă.

Sergiu Ruiz a fost eliberat din închisoare după ce a plătit o cauțiune de 25.000 de euro pe care i-o impusese Tribunalul Provincial din Malaga.

Bărbatul spaniol, în așteptarea procesului, continuă să locuiască în casa pe care o împărțea cu femeia româncă și unde se credr că a ucis-o. El nu se poate apropia de fiica sa prin ordin judecătoresc, iar autoritatea părintească i-a fost retrasă.

Anchetatorii de la Garda Civilă au suficiente dovezi pentru a-l incrimina pe Sergio pentru uciderea Danei Leonte. Totul indică faptul că este vorba de un caz de violență domestică, deși bărbatul spaniol nu și-a recunoascut niciodată fapta.

DISTRIBUIE