marți, 23 aprilie 2024
Informația fără granițe


Fetița unui român din Spania răpită de mama ei și dusă în altă țară

Scris de: Redacția Jurnal de Emigrant , înv Articole corelate Din diaspora Știri - joi, 28 aprilie 2022 Etichete: , , ,

Un bărbat de naționalitate română, în vârstă de 28 de ani, a denunțat faptul că fiica sa în vârstă de numai doi ani a fost răpită de mama ei, care a plecat cu ea în Columbia fără o notificare prealabilă, după cum a confirmat joi, 28 aprilie, Comandamentul Gărzii Civile din Madrid.

Rezident în Villalba, tatăl a depus o plângere la cazarma Gărzii Civile din Collado Villalba (Comunitatea Autonomă Madrid), prin care acuză faptul că fosta lui parteneră a plecat inopinat, împreună cu fetița lor, în țara ei de origine încă din data de 20 aprilie, iar de atunci nu mai știe nimic despre fiica sa.

Agenții spanioli de poliție, care solicitaseră inițial colaborarea cetățenilor din Madrid pentru a o găsi pe fetița dispărută, au confirmat ulterior că aceasta este bine, alături de mama ei, scrie publicația spaniolă El Diario Vasco.

Centrul Național pentru Persoane Dispărute, precum și mai multe asociații și organizații din sector, au lansat numeroase mesaje despre dispariția fetiței pe rețelele de socializare. Micuța se numește Anna Moldovan și are înălțimea de 75 de centimetri, o siluetă subțire, păr șaten lung și ochi căprui.

În ultimul raport anual al persoanelor dispărute, întocmit de Ministerul de Interne spaniol, se confirmă faptul că în cursul anului 2021 au fost depuse în total 22.285 de denunțuri cu dispariții, dintre care 66% au fost minori.

Această cifră a crescut cu 21,5% față de anul anterior, an condiționat de impactul pandemiei și care, „datorită caracteristicilor sale excepționale, a dus la o reducere extraordinară a numărului de cazuri, care nu poate fi comparată cu restul anilor din această statistică.

În ceea ce privește persoanele dispărute, 58% sunt bărbați și 42% femei. Potrivit acestui raport, provinciile cu cea mai mare incidență în astfel de cazuri sunt Las Palmas, Madrid și Barcelona.

DISTRIBUIE