joi, 28 martie 2024
Informația fără granițe


VIDEO. Formația ABBA a lansat un nou album după 40 de ani de pauză. „Va fi ultimul”

Scris de: Daniela Stoica , înv Articole corelate Din diaspora Evenimente Știri - vineri, 5 noiembrie 2021 Etichete: , , ,

Grupul ABBA a lansat astăzi, pe 5 noiembrie, un nou album de studio, primul material discografic cu piese originale înregistrate după o pauză de patru decenii. Noul album, și ultimul după cum au declarat membrii formației, se intitulează „Voyage”.

membrii formației ABBA, în 2021

Scris și produs, la fel ca toate cele precedente, de Benny Andersson și Björn Ulvaeus, albumul oferă fanilor exact ceea ce se așteptau. Nu există sunete electronice digitale, ci doar melodii clasice, cărora cele patru voci inconfundabile le dau un impuls fundamental, cu Agnetha Fältskog și Anni-Frid Lyngstad alăturându-se celor doi parteneri ai lor. Melodii care au puterea de a aduce cu ele marca inconfundabilă a formației ABBA.

Două single-uri au anticipat lansarea, „I Still Have Faith in You” și „Don’t Shut Me Down”.

ABBA este unul dintre cele mai populare grupuri pop din lume, ale cărui discuri s-au vândut în peste 385 de milioane de copii pe plan mondial. Grupul va susţine un concert digital la Londra, în 2022, au mai anunţat membrii formaţiei suedeze.

Astăzi, în 2021, în mijlocul erei muzicale post-moderne, în care orice gen are drepturi de cetățenie depline, un disc precum „Voyage” nu sună depășit, ci plăcut retro.