vineri, 26 aprilie 2024
Informația fără granițe


Franța: Șofer român amendat cu 26.250 de euro

Scris de: Daniela Stoica , înv Din diaspora Știri - joi, 12 septembrie 2019 Etichete: , , , , ,

Amendă record în Franța pentru un șofer român de TIR, în urma unui control de rutină pe o autostradă din nordul țării, bărbatul a primit o amendă totală în valoare de 26.250 de euro.

Șoferul român lucra pentru o firmă din Spania și, în timp ce călătorea în nordul Franței, a fost oprit la Arras, pe autostrada A1, de un echipaj al poliției care efectua un control de rutină.

Agenții francezi au constatat că românul a încălcat legea nu mai puțin de 31 de ori, relatează Digi24 care citează lavoixdunord.fr. Majoritatea infracțiunilor comise de șoferul în cauză au fost cele privind nerespectarea timpului de repaus, deoarece  ar fi condus peste opt ore încontinuu față de patru ore și jumătate cum prevede legea. Mai mult, acesta folosea și un card al altui șofer, pentru a depăși timpii legali de condus.

„Faptele reprezintă nu numai un pericol grav pentru ceilalți șoferi, dar evidențiază și concurența neloială practicată de unele companii”, au declarat cei de la Jandarmeria Pas-de-Calais.

Autorităţile franceze au aplicat o amendă în valoare totală de 26.250 de euro şi au confiscat camionul.

DISTRIBUIE