miercuri, 1 mai 2024
Informația fără granițe


Guvernul României: Sunt permise zborurile pentru transportul lucrătorilor sezonieri în străinătate

Scris de: Daniela Stoica , înv Din România Știri - vineri, 10 aprilie 2020 Etichete: , , , , , , ,

Ordonanța militară cu numărul 8, anunțată joi seară de Marcel Vela, ministrul Afacerilor de Interne vine cu precizării clare în cazul românilor care vor să plece la muncă sezonieră, peste graniță. Zborurile pentru transportul muncitorilor către ale state se face cu avizul autorităților din țara respectivă, scrie Libertatea.

În timp ce prim-ministrul României, Ludovic Orban, a anunțat că Ministerul Agriculturii va lansa un program pentru integrarea acestor români în agricultură, cei apți de muncă au ales să ajute agricultura din Germania.

Guvernul a restricţionat zborurile spre zonele cu cele mai multe cazuri de coronavirus din Europa, dar permite totuși plecarea românilor printr-o ordonanţă militară. Documentul vorbeşte despre măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, dar la articolul 10 dă liber curselor charter pentru transportul lucrătorilor sezonieri către alte state. Românii care pleacă în aceste zile ajung în Germania, ţară aflată pe locul trei în Europa după numărul de îmbolnăviri din cauza coronavirusului.

„Sunt permise zborurile efectuate de toți transportatorii aerieni deținători de licență de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor sezonieri din România către alte state, cu avizul autorităților competente din țara de origine și de destinație,” este noua prevedere cuprinsă în Ordonanța militară cu numărul 8.

Prevederea vine în contextul în care joi, aproximativ 1800 de oameni s-au înghesuit pe Aeroportul din Cluj pentru a se îmbarca în 13 avioane cu destinația Germania. Imaginile au făcut înconjurul internetului și la scurt timp, procurorii au anunțat că au deschis dosar penal pentru infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.

Sute de botoșăneni s-au îmbarcat de la Iași într-un avion cu destinația Berlin. În zilele următoare sunt programate mai multe curse cu români care vor să meargă la muncă în Germania.

Foto: Libertatea

DISTRIBUIE