vineri, 26 aprilie 2024
Informația fără granițe


Inundații în România, 3 persoane au murit și 71 au fost evacuate. Intervenția președintelui Klaus Iohannis

Scris de: Daniela Stoica , înv Din România Știri - miercuri, 24 iunie 2020 Etichete: , , ,

Trei persoane au murit, după ce au fost luate de viitură, 71 de oameni au fost evacuați, iar aproape 400 de case și 600 de curți au fost inundate, potrivit unui bilanț al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Mai multe drumuri sunt blocate, iar altele au traficul restricționat. Inundațiile au afectat 161 de localități din 29 de județe.

În ultimele două zile, 3 persoane luate de viitură au decedat. Evenimentele s-au produs în județele Bihor, Suceava și Vaslui, acolo unde, din cauza precipitațiilor abundente, nivelul apei a crescut rapid și s-au produs inundații.

Inundații în România – iunie 2020

Din cauza viiturilor care au inundat străzi și locuințe din mai multe localități din județele Alba, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin și Maramureș 71 de persoane au fost evacuate și relocate temporar în spații puse la dispoziție de autoritățile locale și la rude.

IGSU a dispus marți suplimentarea personalului și a tehnicii de intervenție în județele Neamț și Suceava.

Inundații în România – iunie 2020

„Luna iunie a acestui an a fost cea mai ploioasă din ultimii 60 de ani, fapt care a generat inundații severe și numeroase probleme într-un interval de timp foarte scurt. Este imperativă o schimbare rapidă de abordare pentru a putea răspunde eficient unor situații de o asemenea amploare”, a subliniat președintele Klaus Iohannis, într-o declarație de presă susținută la Palatul Cotroceni.

„Va trebui să depășim mentalitatea că e suficient să construim câteva diguri pentru a stopa inundațiile. Digurile nu sunt suficiente. Conservarea fondului forestier și campanii susținute de împădurire sunt soluții aflate la îndemână”, a mai adăugat șefului statului.

DISTRIBUIE