fbpx
joi, 13 august 2020
Informația fără granițe


Lumina sfântă vine de la girofar. Paștele pandemiei noastre, an de grație 2020

Scris de: Paul Gabor , înv Din diaspora Evenimente În evidență Prima pagină - miercuri, 15 aprilie 2020 Etichete: , , ,

Sunt absolut convins că din mine vorbește acum doar cel certat cu Dumnezeu, răzvrătitul și necredinciosul. Și că doar teama mă face în aceste momente să scriu despre „armistițiul” periculos pe care l-au încheiat Biserica Ortodoxă Română și politicienii care guvernează acum la București. Eu sunt doar o gură bogată, un om care nu are altceva de făcut, în ochii unora, decât să lovească în credința oamenilor și în dreapta judecată a preoțimii. Știu, m-am obișnuit cu astfel de etichete. Sunt asumate, mă amuză, nu pot reacționa altfel. Sunt, în realitate, doar un om care se străduiește să-și păstreze mintea limpede. 

Catolicii din Spania au renunțat la Semana Santa și la Feria de Abril, turismul care se generează în fiecare an în sudul țării aduce sute de milioane de euro la bugetele locale din zonă. Nimeni nu a crâcnit atunci când guvernul Sanchez a decretat starea de urgență la mijlocul lunii martie. Pandemia intrase deja cu forță în peninsulă și nu mai era loc de comentarii, de discursuri religioase, de scuze și de ifose mărunte. Numărătoarea morților începuse. La Madrid se dezlănțuise iadul. Cel mai mare patinoar din capitală fusese transformat în morgă, spitalele gemeau de contaminați în stare gravă. 

A trecut Semana Santa. Sfinții au fost plimbați, simbolic, pe mașini teleghidate. S-au bătut tobele și s-a cântat din trompete în balcoane. Slujbele s-au ținut pe Facebook și pe site-urile special create în acest scop. Catolicii, protestanții, musulmanii și celelalte culte au înțeles că moartea este mult mai aproape decât cred unii sau decât vor să vadă. Chiar și preoții ortodocși, doborâți de evidențe, au renunțat în cele din urmă la apelurile către credincioșii pe care îi chemau la slujbe. A fost o sărbătoare diferită, ușor stranie, pe care nu o vor uita oamenii prea curând. Dar nu e prima dată în istorie când se închid biserici din cauza epidemiilor. În Spania s-a înțeles acest lucru. Oamenii au intrat în case, păstrează distanța, respectă legile și restricțiile dure impuse de autorități. 

- Continuarea articolului după publicitate -

În România, calculele electorale au dus la o struțo-cămilă. Sondajele interne le-au arătat celor de la putere că vor pierde multe procente dacă vor interzice accesul credincioșilor la lumina sfântă din Noaptea de Înviere. BOR și-a mai arătat încă o dată influența, politicienii au clacat și au plecat frunțile. 

Ura pe care mi-o voi atrage din nou va fi, probabil, imensă. Dar nu cred că va cântări foarte mult pentru că, nu-i așa?, ea este plină de blândețe creștină. Și știm cu toții faptul că românul ortodox nu e capabil să înfăptuiască lucruri rele, nici măcar să păcătuiască cu gândul.   

Cum vor arăta oare statisticile după Noaptea de Înviere? Câți oameni se vor contamina? Va mai putea ieși dl. ministru Vela cu zâmbetul pe buze, susurând la microfon „dragi credincioși”? Unde este în acest moment statul laic în care legea este mai presus de toate și aplicarea ei ar trebui să fie mai sfântă decât orice slovă din scripturi? 

Imaginea forțelor de ordine cu lumânări în mâini, mergând din scară-n scară de bloc, din poartă-n poartă, este nu doar suprarealistă, dar și o dovadă clară că BOR poate să se amestece oricând și oricum în orânduirea politică și administrativă a României. Dacă tot folosim polițiștii, jandarmii și pompierii în aceste momente, nu am putea să apelăm tot la ei de Crăciun, atunci când Moșul s-ar putea odihni într-o vacanță prelungită? Cadourile, la fel ca lumina sfântă, pot să fie aduse cu mașinile cu girofar. De ce nu? Pentru asta nu avem destulă imaginație? 

Unde este distanțarea socială de care se tot vorbește? În pâinicile date enoriașilor, în pupatul mâinilor preoților, în pupatul icoanelor? Acolo o fi? Ce garanții sanitare există în acest proces de distribuire a „trupului divin”? Cum se vor preveni îmbulzelile credincioșilor atunci când se vor aduna în fața blocului pentru a lua lumină? Sper doar ca virusul să fie milostiv și destul de înțelept pentru ca să ne ocoloească și să ne ocrotească de data asta. 

Ce ne lipsea acum, cu atât de multe belele pe cap, este populismul acesta oribil pe care îl afișează semnatarii „armistițiului” de care pomeneam în deschidere. Populism care se hlizește în timp ce pandemia stă la colțul străzii, gata să-și facă loc printre noi. Nu sunt apocaliptic, nu am nimic cu dorința cuiva de a-și cere dreptul la spiritualitate sau acces la Dumnezeu pentru a-și găsi liniștea interioară. Departe de mine așa ceva. Dar mi se pare că am ajuns într-un punct în care rațiunea pierde teren în plin secol XXI în fața unei instituții religioase, iar exhibarea mușchiului dogmatic este mai puternică decât respectul față de lege. „Cât din ceea ce trăim acum mai este democrație, cât este cleptocrație, cât autocrație?”, se întreba cu câteva zile în urmă un cunoscut profesor pe internet. Câtă greutate ar trebui să mai aibă și câtă mai are în realitate teologia într-un stat european, laic prin definiție? În cazul României, exact atât cât să expună cetățenii în fața unei pandemii cu care nu știm, deocamdată, cu ce gen de arme să luptăm. 

În Italia a început dezastrul odată cu mulțimile de pe un stadion de fotbal. La Madrid scânteia s-a aflat tot în mulțimile adunate pe stradă la începutul lunii martie. Să nu aducă Paștele ortodox românilor ceea ce nu vor putea să ducă, doar de acest lucru mi-e teamă. Dacă i-ar fi păsat cuiva de poporul român, i-ar fi spus (sau l-ar fi obligat) să stea în casă, nu i-ar fi dat ocazia să umble pe străzi cu lumânarea în mână. Cui folosesc acum miile de amenzi, restricțiile, săptămânile de izolare, la ce bun să-i mai convingem pe copii că trebuie să aibă răbdare, când milioane de oameni vor ieși în câteva zile pe străzi? 

Până mai ieri se zbiera de la toate microfoanele: „Diaspora să stea pe loc! Nu veniți acasă!” Acum e bine, e ok dacă românii vor ieși în masă și se vor amesteca iarăși în căutare de nu știu ce fel de mântuire? E bine așa? Făcuse cineva un calcul simplu: sunt peste 16.000 de biserici și peste 50.000 de preoți în România. Plus cei din jurul lor, plus voluntari, plus forțele de ordine care vor ajuta să fie „lumină” peste tot. 

Facem operația de înmulțire? Cea simplă, de clasa a treia. Și vom vedea posibilitățile de răspândire ale pandemiei. Chiar nu vă e teamă de Dumnezeu zilele astea? Pentru că mie, așa răzvrătit cum sunt, îmi este.  

Trimite acest articol și prietenilor tăi

Trimite acest articol și prietenilor tăi