vineri, 19 aprilie 2024
Informația fără granițe


MAE: Autoritățile române salută donația medicală din partea Sanctității Sale Papa Francisc

Scris de: Daniela Stoica , înv Din România Evenimente În evidență Prima pagină Știri - joi, 23 aprilie 2020 Etichete: , , , , , , ,

Autoritățile române salută gestul Sanctității Sale Papa Francisc de a dona cinci ventilatoare pulmonare și materiale medicale Spitalului Județean din Suceava, necesare pentru tratarea pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2, se arată într-un comunicat primit pe adresa redacției noastre.

Inițiativa Sfântului Scaun, anunțată astăzi, demonstrează solidaritatea Sanctității Sale cu România în eforturile susținute de gestionare a pandemiei de Covid-19 la nivel național și demonstrează relațiile excelente și cooperarea foarte bună dintre România și Sfântul Scaun, în contextul aniversării, în acest an, a 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre cele două state.

Poporul român menține vie amintirea vizitei apostolice a Papei Francisc în România, din perioada 31 mai-2 iunie 2019, prilej cu care Sfântul Părinte a fost prezent în toate regiunile istorice ale României.

Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada de la Roma, a oferit sprijinul logistic pentru transportul acestora.

Papa Francisc, Jorge Mario Bergoglio, își sărbătorește astăzi, de Sfântul Gheorghe, ziua numelui. Cu această ocazie au fost donate din partea Vaticanului aparate medicale respiratorii și alte materiale sanitare mai multor spitale, printre care și Spitalului Județean din Suceava.

Cinci aparate respiratorii de ultimă generație vor ajunge la Suceava, focar de infecție în țara noastră cu noul coronavirus, alte trei aparate sunt destinate unui spital din Madrid (Spania) și două vor merge la spitalul din Lecce (Italia).

Pe lângă ventilatoarele pulmonare, la Suceava vor mai ajunge 200 de combinezoane, 900 de măşti FFP2 şi 5.000 de măşti sanitare.

DISTRIBUIE