joi, 2 mai 2024
Informația fără granițe


Marea Britanie, premierul Boris Johnson a anunțat relaxarea restricțiilor începând cu 12 aprilie

Scris de: Daniela Stoica , înv Din diaspora Știri - marți, 6 aprilie 2021 Etichete: , , , ,

Premierul britanic Boris Johnson a anunțat că începând de luni, 12 aprilie, vor fi redeschise magazinele neesențiale, barurile și restaurantele la exterior, sălile de sport și frizeriile.

De asemenea, numărul persoanelor care vor putea participa la nunți și înmormântări va fi de 15. Întâlnirile la interior între persoane care nu locuiesc sub același acoperiș vor rămâne însă interzise.

Într-o conferință de presă susținută luni la reşedinţa de la Downing Street, Boris Johnson a promis că se va duce și el într-un bar să bea o bere. Premierul nu a făcut referire la reluarea călătoriilor internaţionale începând cu 17 mai, deşi era aşteptat să confirme şi acest lucru.

Prima fază a ridicării restricțiilor s-a produs pe 29 martie, când a fost eliminată interdicția de a ieși din case pentru alte deplasări decât cele esențiale. Faza a doua prevedea inițial reluarea călătoriilor internaționale din 17 mai, dar guvernul de la Londra a renunțat momentan la această măsură.

Premierul britanic speră că vor putea fi reluate călătoriile de la această dată, dar, deocamdată, le-a cerut britanicilor să fie prudenți și să evite cât mai mult și călătoriile interne. El a recomandat continuarea muncii de acasă pe cât posibil.

Marea Britanie a vaccinat până acum 36 de milioane de persoane cu prima prima sau a doua doză de vaccin. A început mai întâi să ofere vaccinul cetățenilor vârstnici, lucrătorilor din domeniul sănătății și celor vulnerabili din punct de vedere clinic.

DISTRIBUIE