joi, 25 aprilie 2024
Informația fără granițe


Microbuze românești implicate în traficul de migranți, 33 de cetăţeni din Siria, Somalia și Libia descoperiți în zona de frontieră

Scris de: Daniela Stoica , înv Fără categorie - marți, 30 iunie 2020

Poliţiştii de frontieră din județul Satu-Mare au depistat, în două microbuze de transport marfă, 33 de cetăţeni din Siria, Somalia și Libia, care se îndreptau către graniţa cu Ungaria. Călăuzele, doi cetățeni români, sunt cercetate pentru trafic de migranţi și urmează a fi prezentate în fata instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, se specifică într-un comunicat PFR.

În data de 29 iunie, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Carei, în cooperare cu lucrători de la S.T.P.F. Satu Mare – I.T.P.F. Sighetu Marmației, au desfășurat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale în zona de competență. Astfel, în jurul orei 01:00, polițiștii au oprit pentru control, pe comunicația Horea – Scărișoara Nouă, la aproximativ 200 m de linia de frontieră, două microbuze de transport marfă conduse de doi cetățeni români, domiciliaţi pe raza judeţelor Timiş şi Gorj, ambele vehicule fiind înmatriculate în România.

Din primele verificări, s-a constatat că în compartimentele de transport marfă ale celor două microbuze se aflau ascunşi 33 de cetățeni străini.

Microbuze românești implicate în traficul de migranți, 33 de cetăţeni din Siria, Somalia și Libia descoperiți în zona de frontieră

Întrucât persoanele în cauză nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, au fost transportate la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit faptul că grupul era format din 31 de bărbați și două femei, din care 23 erau cetăţeni din Siria, 9 din Somalia și unul din Libia, având vârste cuprinse între 16 și 40 de ani. La cercetări, cetăţenii străini au declarat că intenţionau să treacă ilegal frontieră în Ungaria, pe jos, cu intenţia de a ajunge în Germania, respectiv în Austria.

Microbuze românești implicate în traficul de migranți, 33 de cetăţeni din Siria, Somalia și Libia descoperiți în zona de frontieră

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii străini. Aceștia au fost evaluați din punct de vedere medical de către lucrătorii DSP Satu Mare și ulterior au fost predați Biroului de Imigrări Satu Mare.

Cei doi șoferi români, în vârstă de 22, respectiv 23 de ani sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranți.

Polițiștii de frontieră sătmăreni i-au reținut pe cetățenii români pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi de procurorul de caz în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cele două autoutilitare, în valoare de 45.000 de lei, folosite la transportul persoanelor, au fost indisponibilizate la sediul Poliției de Frontieră în vederea continuării cercetărilor.

DISTRIBUIE