sâmbătă, 20 aprilie 2024
Informația fără granițe


Ministrul Muncii din România: 1 din 3 copii cu părinți care muncesc în străinătate este lipsit de îngrijirea părintească

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din România Știri - marți, 18 mai 2021 Etichete: , , , , ,

Ministrul Muncii și Protecției Sociale din România, Raluca Turcan, a declarat marți, 18 mai 2021, că o treime dintre copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate nu beneficiază de îngrijirea minimă din partea acestora și că pandemia a amplificat dificultățile acestor familii.

Într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, Turcan a anunțat că a discutat astăzi, la conferința organizată de Salvați Copiii în parteneriat cu Ministerul Muncii, despre formele de sprijin ce pot fi acordate copiilor rămași singuri în țară din cauză că părinții lor au fost nevoiți să plece la muncă în străinătate.

„1 din 3 copii cu părinți care muncesc în străinătate este lipsit de îngrijirea părintească, prin plecarea fie a unicului părinte susținător, fie a ambilor. Acum, după mai mult de un an de pandemie, dificultățile copiilor separați de părinți s-au adâncit. Și mai puțini au reușit să își vadă părinții, și mai mulți au devenit vulnerabili în fața abandonului școlar, în multe familii veniturile au scăzut din cauza restrângerii activităților economice din străinătate”, a scris ministrul Muncii pe Facebook.

Potrivit celor relatate de Raluca Turcan, numărul cel mai mare de copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în alte țări este vizibil în județele cele mai sărace din țara noastră.

„Sărăcia suprapusă peste lipsa părinților creează riscuri majore pentru copiii rămași singuri”, a precizat ministrul.

„Sunt probleme cărora încercăm să le găsim soluții pe termen scurt, dar și pe termen mediu și lung, pentru că mulți dintre acești copii au nevoie să fie sprijiniți nu doar psihologic, ci îndrumați să își găsească o cale în viață, au nevoie de suport psihologic, consiliere educațională, mai târziu de consiliere pentru ocupare, dar și de servicii medicale și sociale: servicii integrate care să se adreseze nevoilor specifice ale acestei categorii de copii vulnerabili”, a mai adăugat ea.

Ministrul Muncii a recunoscut, de asemenea, că România stă foarte prost la capitolul asistență socială și că, în prezent, nu este respectată legea în domeniu.

„Pe de altă parte, campania națională pe care am desfășurat-o recent a arătat limpede că, în acest moment, asistența socială nu își atinge obiectivul. Singura cale de a combate sărăcia în rândul copiilor și tinerilor, unde România are cea mai mare rată din Uniunea Europeană, este să angajăm personal suficient și pregătit în domeniul asistenței sociale, care să lucreze în comunități. În acest moment, în România, Legea asistenței sociale care prevede 1 asistent social la 300 beneficiari nu este respectată. Iar acolo unde există, în marea majoritate nu sunt specializați”, a afirmat Turcan.

Autoritățile române au stabilit astfel obiective, pentru protejarea acestor copii vulnerabili, care să fie finanțate cu fonduri europene pentru o valoare totală de 3,6 miliarde de euro, bani care vor permite asigurarea unui standard de calitate corespunzător în domeniul protecției sociale.

DISTRIBUIE