vineri, 26 aprilie 2024
Informația fără granițe


Noi zboruri Wizz Air de la Iași spre orașe din Italia, Germania și Marea Britanie

Scris de: Daniela Stoica , înv Din România Știri - vineri, 4 octombrie 2019 Etichete: , , , , , , ,

Compania de transport aerian Wizz Air a anunțat joi, 3 octombrie, că începând de anul viitor va efectua zboruri către noi destinații de pe aeroportul din Iași. Este vorba despre şase rute noi: Barcelona, Bari, Verona, Torino, Berlin Schönefeld și Londra Southern.

Zborurile vor fi operate începând cu luna august 2020, iar biletele pentru noile destinații au fost deja puse în vânzare.

Înainte să dezvăluie noile rute, Steohen Jones, numărul 2 în conducerea Wizzair, a prezentat evoluția companiei în cei 15 ani de la înființare, ajungând astăzi să opereze o flotă de 119 aeronave. Mai mult, compania are în plan achiziționarea a încă 271 de aparate în următorii ani, astfel încât în 2027 să existe deja 300 de aeronave în zbor sub culorile Wizz.

Wizz Air are șase baze aeriene deschise în România și și-a adjudecat astfel cel mai mare procent din piața românească, 41%. În Iași, numai anul acesta, Wizz va avea 700.000 pasageri, în creștere față de cei 522.000 anul trecut.

„Dacă lucrurile merg cum ne dorim, putem ajunge la patru milioane de pasageri în anul 2030“, a precizat Cătălin Bulgariu, directorul aeroportului ieșean.

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, a spus că modernizarea terminalului de pasageri rămâne o prioritate.

„Atragem la Iaşi călători din Republica Moldova şi chiar din Ucraina. Suntem un aeroport important în regiune, iar numărul mare de zboruri înseamnă şi evenimente noi care se pot organiza la Iaşi“, a declarat şeful CJ Iaşi, Maricel Popa.

DISTRIBUIE