vineri, 26 aprilie 2024
Informația fără granițe


O întreagă localitate din România intră în carantină obligatorie. Mai mulți locuitori sunt infectați cu noul coronavirus

Scris de: Daniela Stoica , înv Din România Știri - miercuri, 22 iulie 2020 Etichete: , , , , ,

O localitate din județul Giurgiu intră în carantină din cauza numărului mare de cazuri depistate cu noul coronavirus. Măsura a fost luată pentru următoarele 14 zile, începând de miercuri, de la ora 17:00. Este vorba de satul Cârtojani, comuna Roata de Jos, unde au fost depistate 32 de cazuri la cei aproximativ 3.000 de locuitori, informează Observator.

Potrivit prefectului de Giurgiu, măsurile luate la nivelul localității vor fi similare cu cele luate pe timpul stării de urgență. Se va ieși din localitate doar cu dovadă de la angajator sau legitimație de serviciu.

În sat au fost depistate 32 de cazuri active infectate de la două persoane care au participat la o petrecere privată pe litoral și au fost confirmate pe 13 iulie. Au avut foarte multe contate și acum sunt încă 50 de persoane suspectate care vor fi testate.

Localitatea are 3.600 de locuitori, deci s-a ajuns la 8,08 cazuri la mia de locuitori și numărul persoanelor infectate este în creștere.

DISTRIBUIE