sâmbătă, 20 aprilie 2024
Informația fără granițe


O româncă din Germania a publicat „Povești despre moarte”, o carte despre oamenii pe care i-a pierdut

Scris de: Daniela Stoica , înv Cultură - joi, 31 octombrie 2019 Etichete: , , , , , , ,

Alexandra Antipa are 34 de ani, este originară din Brăila și în momentul de față trăiește în Germania alături de soțul ei. Recent, a publicat cartea „Stories of death” („Poveşti despre moarte”), „o colecţie extraordinară de experienţe”, după cum ea singură mărturisește pentru obiectivbr.ro.

Alexandra a absolvit Şcoala „Ion Creangă” şi Colegiul „Gh. M. Murgoci”, după care a beneficiat de o bursă la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”. Ca specializare a ales Fiziokinetoterapia, ca să-şi ajute nepoţelul în vârstă de 7 ani diagnosticat cu sindromul Down. De asemenea, şi-a luat masterul la Iaşi, specializarea Logopedie-Pediatrie şi a absolvit şi Facultatea de Jurnalism, în anul 2012.

În Germania s-a obișnuit repede presupunem, pentru că Alexandra Antipa vorbește trei limbi: engleza, germana și japoneza.

În cartea „Stories of death”, autoarea româncă a scris despre fiecare experienţă pe care a avut-o „cu moartea” şi despre oamenii dragi pe care i-a pierdut.

„Este o carte despre pierdere şi despre lecţiile pe care le-am învăţat atunci când m-am despărţit de un om drag sau de un animal pe care l-am iubit. În parte, este şi o istorie a familiei mele, cu amintiri frumoase şi momente unice, pe care mi-aş dori să le retrăiesc. Este o colecţie extraordinară de experienţe şi cum fiecare a contribuit la persoana care sunt astăzi. Citind această carte, veţi descoperi ce înseamnă să iubeşti şi să pierzi, şi cum fiecare dintre noi procesăm moartea în mod diferit”, a mărturisit Alexandra pentru sursa citată.

Personajele menționate în „Stories of death” au făcut parte din viața autoarei: un coleg din şcoala primară a cărui viaţă s-a terminat înainte de a fi început, bunicii Alexandrei, fiecare cu povestea sa, tatăl, de care Alexandrei îi este cel mai mult dor, colega de facultate care ar fi ajuns să facă lucruri măreţe dacă viaţa nu i-ar fi fost curmată de cancer, colegul de serviciu „care s-a luptat mai mult decât orice să trăiască”.

Dar cartea nu este numai despre oameni, ci și despre animalele pe care Alexandra le-a pierdut: motanul Missu, cu care a crescut şi care a trăit până la vârsta de 21 de ani, căţelul Athos – un Doberman pe care l-a salvat dintr-un tomberon, Ralph, ciobănescul german „deştept, bun şi loial care, în cele din urmă, a fost învins de cancer”.

Cu siguranţă, această carte ne va schimba perspectiva asupra vieţii, îndemnându-ne să ne concentrăm mai puţin pe lucruri materiale, pieritoare, şi mai mult pe experienţe. „Veţi înţelege că timpul care ne este dat este limitat şi, prin urmare, cel mai de preţ lucru pe care îl avem”, a mai afirmat românca stabilită în Germania.

Cartea a fost publicată în variantă electronică, utilizând serviciul Amazon Self-Publishing. Poate fi cumpărată aici, iar pagina de autor a Alexandrei Antipa o găsiți aici.

DISTRIBUIE