miercuri, 24 aprilie 2024
Informația fără granițe


Papa Francisc nu a uitat de bunicuța de la Iași, el dăruiește oaspeților săi fotografia acesteia

Scris de: Daniela Stoica , înv Din diaspora Evenimente În evidență Prima pagină Știri - vineri, 18 septembrie 2020 Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Papa Francisc dăruiește în această perioadă persoanelor pe care le primește în audiență la Palatul Apostolic – episcopi, colaboratori și invitați  – imaginea bunicuței care l-a impresionat în timpul vizitei sale de la Iași, din 2019. Este practic o ilustrată cu fața zâmbitoare a bunicuței care își ține nepoțelul de câteva luni în brațe.

La Iaşi, pe 1 iunie 2019, în cea de-a doua zi a călătoriei apostolice în România, în timp ce trecea prin fața mulțimii Sfântul Părinte a întâlnit privirea fericită a unei femei în vârstă care-şi ţinea în braţe nepoţelul de numai câteva luni și care a ridicat copilul astfel încât să poată fi văzut de Papa Francisc. În discursul imediat pe care l-a ținut în fața Palatului Culturii, pontiful a amintit că credinţa nu se transmite prin cuvinte, ci prin gesturi, priviri şi mângâieri precum cele primite de la mamele şi bunicile noastre.

În prezent, la mai bine de un an de la „întâlnirea” cu bunicuța de la Iași, Papa Francisc a decis să tipărească ilustrate cu imaginea acesteia și să le dăruiască în semn de amintire oaspeților săi. La sfârșitul lunii august din acest an înaltul prelat a făcut o vizită-surpriză la editura Vaticanului, pentru a se asigura că pliantul va ieși de sub tipar așa cum și-l dorea.

Pe spatele ilustratei sunt scrise cuvintele din discursul pe care Sfântul Părinte l-a ținut la Iași:

«Termin, dar nu fără să menționez o experienţă pe care am trăit-o în timp ce intram în Piaţă. Era o femeie înaintată în vârstă, destul de vârstnică, o bunică. Avea în braţe un nepoţel de vreo două luni mai mult sau mai puţin, n-avea mai mult. Când am trecut, mi l-a arătat. Surâdea. Şi surâdea cu un surâs de complicitate, ca şi cum mi-ar fi spus „Priviţi, acum pot visa! M-am emoţionat pe moment şi n-am avut curajul să merg şi s-o aduc aici, în faţă. De aceea vă istorisesc. Bunicii visează atunci când merg înainte, graţie nepoţilor care au curaj atunci când îşi iau rădăcini de la bunici.”»

În antetul ilustratei este citată o frază a profetului Ioel, pe care Papa o repetă adesea în timpul întâlnirilor cu tinerii, pentru a sublinia importanța legăturii dintre generații: „După aceasta, voi revărsa spiritul meu asupra fiecărui om, iar fiii tăi și fiicele tale vor deveni profeți; bătrânii tăi vor avea vise, tinerii tăi vor avea viziuni (Gl 3,1) ”.

DISTRIBUIE