marți, 23 aprilie 2024
Informația fără granițe


Peste 50 de muncitori români exploatați într-o fermă din străinătate. „Rar am mai văzut o situație așa degradantă”

Scris de: Mihai Diaconu , înv Articole corelate Din diaspora Știri - marți, 1 iunie 2021 Etichete: , , ,

Zeci de muncitori români au fost găsiți cazați în condiții umilitoare, în cursul zilei de joi, 27 mai 2021, la o fermă din Linne, un sat ce aparține de localitatea Maasgouw de lângă Limburg, în Olanda.

Potrivit publicației locale 1limburg, conaționalii noștri au fost găsiți în timpul unei inspecții efectuate de agenții de la Imigrări din Limburg în colaborare cu Inspectoratul pentru Afaceri Sociale și Ocuparea Forței de muncă și Primăria din Maasgouw.

„Rar am mai văzut o situație așa degradantă”, a declarat edilul localității, Stef Strous, care le-a dat proprietarilor fermei, un cuplu olandez, două zile la dispoziție pentru a rezolva situația.

Din cele relatate de Strous reiese că cetățenii români arătau foarte vulnerabili, neglijați și păreau să aibă teamă de șeful lor care „demonstra un comportament intimidant, atât față de oficiali, cât și față de lucrătorii migranți”.

Autoritățile au găsit în clădirea unde erau cazați muncitorii români circa 70 de paturi, din care 58 se putea vedea că au fost folosite de aceștia. Paturile erau înghesuite în diferite încăperi și multe dintre ele erau supraetajate, ajungând astfel până în tavan.

Casa, care avea o sufragerie și câteva dormitoare, era în condiții dezastruoase, neavând o ventilație bună, unele ferestre aveau gratii, iar pentru a găti muncitorii români foloseau niște aragaze improvizate cu butelie așezate foarte aproape de încăperi în care dormeau între 4 și 6 persoane. De asemenea, nu existau extinctoare în acea casă și nici vreo ieșire de urgență.

Potrivit sursei citate, inspectorii au găsit în posesia celor doi soți care dețin ferma un dosar cu copii ale actelor de identitate ale lucrătorilor.

Autoritățile locale le-au dat proprietarilor un răgaz de 48 de ore pentru a rezolva situația, iar cetățenii români au fost mutați de acolo, dar în acest moment nu se știe unde se află.

DISTRIBUIE