joi, 18 aprilie 2024
Informația fără granițe


Plăți și transferuri de bani mai ieftine începând de azi pentru statele membre UE care nu fac parte din zona Euro

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din diaspora Din România Știri - luni, 16 decembrie 2019 Etichete: , , , , , , ,

Începând de luni, 16 decembrie 2019, consumatorii și întreprinderile din statele membre care nu au adoptat moneda Euro vor beneficia de plăți în alte state UE, în euro, mai ieftine, se arată pe site-ul oficial al Uniunii Europene.

Noile norme ale UE vor asigura faptul că pentru toate plățile transfrontaliere în euro efectuate în statele membre care nu fac parte din zona euro se vor percepe aceleași comisioane ca cele aplicate plăților interne. De exemplu, un cetățean bulgar care decide să trimită euro în alt stat membru UE va plăti de astăzi același comision ca în cazul unui virament efectuat în leva în Bulgaria. Altfel spus, pentru plățile transfrontaliere în euro care sunt inițiate din Bulgaria, Croația, Cehia, Danemarca, Ungaria, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Polonia, România, Suedia și Regatul Unit se vor percepe comisioane foarte mici sau chiar comisioane zero.

„Datorită acestor noi norme, toți cetățenii noștri și, de asemenea, toate societățile noastre vor putea să efectueze plăți transfrontaliere în euro ieftine, ceea ce reprezintă un exemplu elocvent și concret al avantajelor reale pe care piața unică le poate oferi consumatorilor europeni. De exemplu, o familie din România, care dorește să trimită bani în euro copilului care participă la un schimb Erasmus la Paris, nu va mai fi nevoită să suporte costuri suplimentare, deoarece de acum înainte va plăti același comision ca în cazul unei tranzacții interne în România”, a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, responsabil cu o economie în serviciul cetățenilor.

Comisia va monitoriza îndeaproape aplicarea acestor norme și va colabora strâns cu autoritățile naționale competente pentru a se asigura că normele în cauză sunt corect puse în aplicare. 

Aceste norme, astfel cum sunt prevăzute în Regulamentul (UE) 2019/518, se înscriu în cadrul eforturilor pe care Comisia le depune în prezent pentru a oferi consumatorilor un acces îmbunătățit și mai ieftin la serviciile financiare, astfel cum se menționează în Planul de acțiune privind serviciile financiare pentru consumatori, prezentat în martie 2017. În etapa următoare, în aprilie 2020, se vor aplica dispoziții suplimentare care vor permite consumatorilor din UE să compare comisioanele de conversie monetară atunci când plătesc cu cardul în altă monedă a UE.

DISTRIBUIE