fbpx
duminică, 26 iunie 2022
Informația fără granițe


Poliția de Frontieră: Aglomerație la ieșirea din țară. Trei ore de așteptare la Nădlac II

Scris de: Daniela Stoica , înv Articole corelate Din diaspora Din România Informații utile Știri - vineri, 11 martie 2022 Etichete: , , , , , , , ,

Poliția de Frontieră Română informează că numărul mare de maşini care se prezintă la frontiera cu Ungaria, multe cu refugiaţi ucraineni, a determinat formarea de coloane pe autostradă, înainte de Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, unde vineri se aşteaptă cel puţin trei ore pentru formalităţile de intrare în Ungaria.

La Nădlac II sunt deschise opt artere de control pentru traficul uşor de ieşire din ţară, mai multe decât în zilele anterioare, dar cu toate acestea se aşteaptă minimum 180 de minute.

Conform Agerpres, vineri dimineaţă, timp de câteva ore, la Nădlac II s-a aşteptat şase ore pentru ieşirea din România, însă ulterior numărul arterelor a fost suplimentat de la şase la opt.

- Continuarea articolului după publicitate -

La Nădlac I se aşteaptă cel puţin 90 de minute pentru efectuarea formalităţilor de intrare în Ungaria, aici fiind deschise trei artere pentru traficul uşor. Aglomeraţie este şi la PTF Turnu, unde timpul de aşteptare pentru formalităţi este de 50 de minute.

Un număr mare de autoturisme se prezintă pentru efectuarea controlului pe sensul de ieşire din ţară. De asemenea, la intrarea pe teritoriul Ungariei, cetăţenii ucraineni care nu au paşapoarte biometrice necesită verificări suplimentare amănunţite. Aceste măsuri dispuse de partea ungară au determinat creşterea timpului alocat fiecărei persoane pentru control”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Andrei Dincă.

Susține publicația noastră

Trimite acest articol și prietenilor tăi