miercuri, 6 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Polițist român felicitat de ambasadorul României în Italia pentru activitatea privind localizarea și arestarea urmăriților internațional

Scris de: Daniela Stoica , înv Din diaspora Evenimente În evidență - marți, 21 ianuarie 2020 Etichete: , , , , , , , ,

Ambasadorul României în Italia, George Gabriel Bologan, a apreciat în termeni favorabili activitatea fructuoasă pe care agentul șef principal de poliție, Claudius-Dorel Cobzaru, din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vrancea, a desfășurat-o la Roma, în perioada 21 ianuarie 2019 – 20 ianuarie 2020, în cadrul mecanismului operativ de cooperare polițienească româno-italiană creat pentru localizarea și arestarea urmăriților internațional, se arată într-o postare pe pagina Facebook a Ambasadei României în Italia.

Ambasadorul României în Italia, George Bologan, împreună cu agentul șef principal de poliție, Claudius-Dorel Cobzaru

- Continuarea după publicitate -

Misiunea reprezentantului Poliției Române se adaugă cu succes activităților operative realizate în Italia în 2019 de alți polițiști români, atât în cadrul mecanismelor instituite la nivel bilateral, cât și al instrumentelor europene de cooperare judiciară (echipele comune de anchetă).

În baza cadrului de cooperare polițienească bilaterală încheiat între cele două țări, anual sunt organizate în Italia misiuni de suport operativ ale polițiștilor români: începând din anul 2006, în cadrul Proiectului ITA-RO ajuns în 2019 la cea de-a 24-a fază, iar din anul 2014 în cadrul Task Force-ului constituit în baza Protocolului de colaborare între Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Departamentul Siguranţei Publice italian pentru prevenirea criminalităţii, localizarea şi prinderea urmăriţilor internaţionali şi constituirea unor echipe comune de lucru.