joi, 2 mai 2024
Informația fără granițe


Un român din străinătate a recunoscut că a ucis două femei la două săptămâni una de alta

Scris de: Redacția Jurnal de Emigrant , înv Articole corelate Din diaspora Știri - miercuri, 4 mai 2022 Etichete: , , , , , ,

Un tânăr de naționalitate română, în vârstă de 23 de ani, care se află în arestul poliției din orașul austriac Graz (Stiria) în calitate de suspect de crimă, a mărturisit recent că ar fi ucis o altă femeie în orașul elvețian Zurich.

Femeia de naționalitate elvețiană, în vârstă de 54 de ani, a fost găsită moartă în apartamentul ei pe 11 februarie, nu cu multe zile înainte ca trupul neînsuflețit al altei femei să fie găsit în Graz, prezentând multiple plăgi înjunghiate cu foarfeca.

Procurorul Christian Kroschl de la Parchetul din Graz a confirmat miercuri, 4 mai, o știre publicată în cotidianul austriac Kleine Zeitung, conform căreia suspectul a fost audiat de ofițerii de la poliția cantonală din Zurich, în prezența anchetatorilor crimei din Graz.

Românul a mărturisit că a ucis-o pe femeia de naționalitate elvețiană, iar crima ar fi trebuit să fie comisă pe 22 ianuarie, la Zurich. Trupul neînsuflețit al femeii a fost găsit câteva săptămâni mai târziu.

Între timp, românul a călătorit la Graz, în Austria și a întâlnit acolo o femeie de 41 de ani, care a fost a doua sa victimă. În seara zilei de 6 februarie, suspectul a mers cu femeia în apartamentul ei. Acolo,  a ucis-o cu nenumărate lovituri cu o foarfecă, apoi a dat foc locuinței.

Suspectul le-a spus anchetatorilor că a vrut să se sinucidă în acel incendiu dar s-a răzgândit și a părăsit apartamentul. Flăcările s-au stins de la sine. Un vecin a observat fumul a doua zi dimineață și a sunat la serviciile de urgență. Ulterior, a fost descoperit cadavrul femeii.

Toate probele au dovedit că a fost un act de violență. Autopsia a relevat faptul că că femeia a murit din cauza hemoragiei interne provocată de numeroasele răni înjunghiate.

Românul a fost arestat câteva ore mai târziu. Se pare că încă era sânge pe hainele lui. În timpul interogatoriului, el a mărturisit motivul pentru care și-a înjunghiat victima până la moarte: „ura față de femei”.

Procurorul intenționează să obțină un raport psihiatric al suspectului. În plus, s-a aflat că victima din Elveția era fosta iubită a fratelui său mai mare. Locuise temporar la ea, în timp ce fratele său se afla în România.

Suspectul a declarat că în acea zi fatidică era sub influența alcoolului și a substanțelor interzise. Ar fi avut loc o ceartă și a înjunghiat femeia de mai multe ori cu un cuțit de bucătărie. Imediat după aceea a fugit în Austria, unde a ucis din nou, la mai puțin de două săptămâni de la prima crimă.

DISTRIBUIE