vineri, 21 iunie 2024
Informația fără granițe


Un român întors în țară din Spania a găsit cadavrul unei fete în apartamentul pe care îl închiriase unui bărbat

Scris de: Daniela Stoica , înv Articole corelate Din diaspora Știri - marți, 6 iunie 2023 Etichete: , , , , , , , , , ,

Detalii tulburătoare apar în ancheta privind crima din București, cartierul Berceni, care a șocat întreaga țară. Cadavrul găsit într-un apartament este al unei fetițe de numai 12 ani. Descoperirea trupului neînsuflețit, ascuns într-un sac și pus în lada patului, a fost făcută de proprietarul apartamentului care s-a întors din Spania și nu reușea să ia legătura cu chiriașul său.

Mama fetei, Simona Monica Iftimovici, împreună cu concubinul, un bărbat pe nume Marcel, au fugit în străinătate, iar mama a fost prinsă în Spania, în această dimineață de marți, 6 iunie, informează Digi 24.

Femeia a fost ridicată de polițiștii spanioli, urmează să fie interogată de aceștia în numele autorităților din București și, dacă va fi cazul, vor fi demarate proceduri pentru ca ea să fie adusă în țară. Continuă căutările la nivel european pentru depistarea bărbatului.

Anamaria Constantin, fetița în vârstă de 12 ani, a dispărut în urmă cu o lună și jumătate, în preajma sărbătorilor de Paște. Ea a fost găsită decedată la începutul lunii iunie.

Inițial, anchetatorii credeau că victima era partenera chiriașului, însă probele ADN și informațiile adunate sugerează o altă realitate îngrozitoare. Trupul aparține fetiței de 12 ani.

Cadavrul, aflat într-o stare avansată de descompunere, pus într-un sac așezat în lada patului, a fost găsit de proprietarul apartamentului, un român care s-a întors din Spania și care dorea să vândă locuința. Pentru că bărbatul căruia îi închiriase apartamentul nu-i răspundea și era de negăsit, el a intrat în casă și atunci a făcut descoperirea macabră.

Mama fetei și partenerul acesteia, concubinul actual al femeii, sunt în prezent principalele persoane suspectate în acest caz.

Printre probele găsite la locul faptei se numără și niște brățări, care se presupune că ar aparține fetiței. Se consideră că aceasta a murit în urma unei violențe extrem de brutale, fiind strangulată.

Ancheta este coordonată de Parchetul Tribunalului București și de Serviciul Omoruri. Cazul se dovedește a fi unul complex.

Pe același subiect: Femeie găsită moartă, într-un sac de plastic din lada patului. Concubinul ei a fugit în străinătate