Româncă adoptată în străinătate: „Mama biologică a dat un nume fals la nașterea mea, ajutați-mă să o găsesc!”

Într-o lume plină de conexiuni digitale, unde amprentele trecutului par să nu se poată șterge, Ioana Manole trăiește cu o amintire vagă și o dorință arzătoare de a descoperi originile sale românești.

Povestea sa, împărtășită recent, este un apel la solidaritate și empatie, o călătorie în căutarea unei conexiuni pierdute.

Ioana a venit pe lume în data de 16 ianuarie 1990, la Maternitatea Polizu din București, scrie într-un anunț publicat pe pagina The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României.

Condițiile sale de naștere au fost atipice și pline de mister: mama sa a furnizat o identitate falsă la momentul internării: „Mama mea a furnizat o identitate falsă la momentul prezentării sale la maternitate. Din fișa maternității aflăm că era o adolescentă în jur de 13 ani. La câteva ore după naștere, ea a părăsit locul, lăsându-mă acolo”, a precizat tânăra.

Datele furnizate de mama au declanșat o anchetă, dar niciun rezultat concret nu a putut fi obținut.

Abandonată de cea care ar fi trebuit să îi fie alături, Ioana a fost plasată în Orfelinatul de la Arcul de Triumf. Povestea ei, însă, începe să prindă contur când, la vârsta de 7 luni, este adoptată de o familie belgiană.

A crescut într-o altă țară, într-o altă cultură, dar dorința de a-și cunoaște originile nu a dispărut niciodată.

Cu puține detalii la dispoziție și cu speranța că trăsăturile sale fizice ar putea fi recunoscute, Ioana împărtășește acum câteva fotografii.

Ea speră că vreun membru al familiei sale biologice o va recunoaște, fie că este vorba de o mătușă, un unchi, o soră sau chiar mama sa.

„Doresc ca povestea mea să ajungă la cât mai multe persoane, iar poate cineva din familia mea își amintește ceva”, mărturisește Ioana.

Determinată să descopere adevărul, ea este pregătită să facă un test ADN pentru a confirma orice potențială legătură familială.

Ioana încheie cu un apel către toți cei care o pot ajuta: “Știu că este nevoie de un miracol, dar cu siguranță miracolele se întâmplă pentru cei care cred. Eu cred că, dacă ne unim forțele, acesta se va realiza.”

Povestea Ioanei, așa cum a împărtășit-o ea, este un testament al speranței și al credinței în puterea solidarității umane. Cine are informații care o pot ajuta, este rugat să scrie un mesaj pe pagina menționată mai sus.