marți, 16 aprilie 2024
Informația fără granițe


Româncă adoptată în SUA când era foarte mică s-a întors în România să-și cunoască părinții biologici

Scris de: Mihai Diaconu , înv Blog - miercuri, 31 iulie 2019 Etichete: , , , , , ,

Gina s-a născut în România, dar când era foarte mică a fost dată spre adopție unui cuplu american, Linda și Stephen Schneider, din localitatea Wichita (Kansas), Statele Unite ale Americii. Devenită o femeie adultă, Gina a început să-și dorească din ce în ce mai mult să-și cunoască părinții care i-au dat viață.

Întreaga aventură a Ginei pentru a-și găsi familia este prezentată într-un video de site-ul american kake.com și începe prin a menționa că părinții adoptivi din SUA ai femeii, care sunt amândoi medici de profesie, se află la închisoare de mai bine de 10 de ani. Linda și Stephen au fost condamnați pentru că prescriau pacienților, în mod ilegal, medicamente cu efect de stupefiante.

Dar Gina a visat dintotdeauna să-și cunoască părinții care i-au dat viață și originile sale, iar când prietenul ei i-a propus să meargă în România pentru a-i găsi, nu a stat deloc pe gânduri și a acceptat.

Odată luată această decizie, sora adoptivă a Ginei i-a făcut un test ADN, iar rezultatul obținut a condus-o la o persoană care avea adresa mamei sale biologice. După circa 3-4 luni de planificare, având doar acea adresă și o poză veche în mână cu mama sa care o ținea în brațe când era foarte mică, Gina s-a suit în avion și a pornit spre România.

Gina și mama sa în fotografia pe care tânăra o avea când a plecat în căutarea ei. Sursa foto: kake.com

Ajunsă la acea locație din România, cineva a recunoscut singura poză cu mama ei pe care Gina o avea și a condus-o imediat să o cunoască.

„Nu este pur și simplu o adresă. E undeva pe un munte – mergi pe un drum de țară, eviți calul și căruța… Pur și simplu nu este un drum obișnuit”, povestește Gina râzând.

În cele din urmă a ajuns în satul din România unde se află femeia care a adus-o pe lume și a putut astfel să o strângă în brațe pentru prima dată în viața sa.

Gina și mama sa biologică. Sursa foto: kake.com

Momentul în care a văzut-o pe mama sa, pentru Gina a fost totul ca o revelație: „Mi-am dat seama ce personalitate am, mi-am dat seama de ce, pur și simplu văd totul clar… Îmi apreciez viața mai mult”, spune tânăra.

După ce și-a cunoscut mama și fratele, tânăra femeie a dorit să-și cunoască și tatăl, care se pare că nu mai locuiește cu familia sa, așadar a mai făcut o scurtă călătorie spre altă localitate pentru a-l putea vedea și pe el.

Călătoria spre originile sale, spre descoperirea familiei sale biologice din acel sat uitat de lume din România a fost pentru Gina „cea mai mare răsplată” pe care spera să o primească de la viață și s-a decis deja să se întoarcă în fiecare an pentru a-și vedea mama, tatăl și fratele. Între timp, aceștia și-au promis unii altora că vor ține legătura prin telefon.

Gina și-a făcut de asemenea și un tatuaj pe un braț care să-i amintească mereu de această călătorie făcută în țara sa natală.

DISTRIBUIE