vineri, 19 aprilie 2024
Informația fără granițe


O româncă are de plătit în țară o factură de 8.500 de euro la energie electrică deși locuiește în străinătate

Scris de: Daniela Stoica , înv Articole corelate Din România Știri - miercuri, 8 septembrie 2021 Etichete: , , , , , ,

O româncă în vârstă de 78 de ani, care locuiește în străinătate, dar se întoarce în țară periodic, la Codlea, unde are un apartament, a primit o factură uriașă la energie electrică deși consumul în interiorul locuinței este unul infim. Pensionara are de plătit 42.000 de lei la Electrica, iar reprezentanţii furnizorului de curent electric nici măcar nu vor să stea la discuţii înainte de a fi plătită factura.

Femeia este stabilită în străinătate şi atunci când se întoarce în ţară locuieşte o parte din timp la fiica sa. Ea spune că nu are cine ştie ce aparatură în locuinţă, astfel că i-ar fi imposibil să consume atât de mult curent încât factura să fie una cât pentru întreg cartierul.

„De când am primit aceste facturi, mi-a crescut tensiunea foarte mult, nu mai am somn şi îmi vine să plâng mereu! Plâng şi pe stradă! Am fost la sediul Electrica din Codlea şi mi-a zis că nu are ce să facă, să plătesc şi apoi mai vedem. Eu stau 6 luni în România şi, când stau în România, stau şi la fata mea. Eu am 78 de ani şi am un apartament cu două camere, 4 becuri LED, un frigider şi o maşină de spălat. Stau singură! Nu ştiu ce să mai fac! Cei de la curent au zis să o plătesc. De unde atâţia bani?”, s-a plâns femeia citată de Adevărul.

Reprezentanţii furnizorului de curent electric nici măcar nu vor să stea la discuţii înainte ca factura să fie plătită.

Cum puteți afla dacă sunteți victima unui furt de energie?

Scoateți din priză toate aparatele electrice și electrocasnice și stingeți toate becurile. Dacă după o oră valoare indexului de pe contor este modificată atunci ar fi cazul să luați legătura cu distribuitorul de energie electrică.

DISTRIBUIE