luni, 29 aprilie 2024
Informația fără granițe


Româncă din Marea Britanie, câștigătorea unui prestigios premiu pentru cafeneaua pe care o deține

Scris de: Mihai Diaconu , înv Articole corelate Blog Din diaspora Știri - duminică, 19 noiembrie 2023

Flavia Popa, o proprietară de cafenea în vârstă de 39 de ani, de naționalitate română și mamă a două fete, a câștigat în Marea Britanie premiul Good Food Award la începutul acestei săptămâni.

Flavia Popa și fetele sale. Sursă foto: wirralglobe.co.uk via Flavia Popa.

Flavia, care s-a mutat în această țară în urmă cu 14 ani și locuiește de șapte ani în Wirral, un Burg Metropolitan din cadrul Comitatului Merseyside și-a deschis cafeneaua, Our Coffee Shop, în anul 2018, din dorința de a „crea un loc cu cafea de calitate superioară”.

Într-un interviu acordat ziarului Wirral Globe, conaționala noastră a mărturisit că s-a simțit „copleșită” când a aflat că a câștigat acest premiu.

Cafeneau Flaviei din Wirral, Marea Britanie. Sursă foto: wirralglobe.co.uk via Flavia Popa.

„Sunt cu adevărat mândră de cafeaua pe care o servim, fiind cafea de barista adevărat, iar personalul este instruit în acest sens.

După cafea au venit și prăjiturile pentru că am iubit întotdeauna să gătesc de când eram mică, alături de mama mea. Mi-am dorit să împărtășesc copturile mele cu lumea pentru că toată lumea iubește prăjiturile.

Totul este făcut de mine, așa că poartă semnătura mea. Inițial, am vrut să împărtășesc rădăcinile mele românești, dar apoi mi-am dat seama că englezii iubesc cu adevărat prăjiturile tradiționale!”, a spus românca noastră.

Flavia spune că „toată lumea iubește” prăjiturile sale. De asemenea, acum servește mic dejun și brunch și a menționat că este „o senzație minunată când primești un feedback pozitiv, deoarece te face să vrei să continui și să te îmbunătățești”.

Dulciurile făcute de Flavia. Sursă foto: wirralglobe.co.uk via Flavia Popa.

Flavia și echipa ei, formată din alte trei persoane, au fost „șocate” când au aflat că au câștigat un Good Food Award.

„Nici măcar nu știam cine ne-a înregistrat sau nominalizat, așa că a fost un șoc complet”, a explicat ea.

„Am fost deja copleșiți de alte premii, câștigând cel mai bun premiu pentru Desert și Ceai de După-amiază cu Wirral Globe, dar acesta este pentru întregul Regat Unit, deci este o chestie și mai mare.

A fost cel mai bun sentiment și se datorează tuturor clienților. Dacă ei nu ne-ar fi împărtășit sau apreciat, nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat. Ei sunt minunați. Sunt binecuvântată să fiu aici, în Wirral.”

Flavia a lăudat sprijinul clienților săi, afirmând că „aprecierea continuă și complimentele zilnice îmi încălzesc inima”.

„Îi cunoaștem pe clienții noștri regulari pe nume, dar întâmpinăm pe toată lumea”, a adăugat ea.

Cafeneaua Our Coffee Shop se află pe Spital Road. Pentru mai multe informații despre cafenea, vizitați pagina Facebook a acesteia: https://www.facebook.com/ourcoffeeshopSpital.

DISTRIBUIE