vineri, 29 martie 2024
Informația fără granițe


Românca din Spania acuzată că și-a ucis iubitul, un mafiot italian, a fost declarată nevinovată

Scris de: Redacția Jurnal de Emigrant , înv Articole corelate Din diaspora Știri - sâmbătă, 7 mai 2022 Etichete: , , , , ,

Cristina Elena T., românca acuzată de uciderea iubitului ei, italianul Giuseppe Nirta, presupus membru al organizației mafiote ‘Ndrangheta, a răsuflat ușurată joi, 5 mai, după ce a fost achitată de orice vină.

Crima a avut loc în vara anului 2017, în zona rezidențială denumită El Charcón din localitatea spaniolă Aguilas (comunitatea autonomă Murcia),

Juriul popular a considerat că nu există „dovezi suficiente” care să dovedească faptul că inculpata l-a împușcat pe Nirta și a subliniat că arma crimei nu a fost găsită, informează La Verdad.

Inculpata, pentru care procurorul și acuzarea particulară au pretins până la 21 de ani de închisoare, a ascultat sentința pronunțată oral de președintele juriului, Concepción Roig, prin care i s-a stabilit nevinovăția.

În ciuda încercărilor Parchetului din Murcia și ale acuzării particulare de a dovedi vinovăția suspectei, cei nouă bărbați și femei din juriu au înțeles că probele împotriva ei nu sunt concludente și au ales să o declare nevinovată.

Juriul popular a subliniat, în unanimitate, că arma cu care s-a comis infracțiunea nu a apărut niciodată și a subliniat că suspecta nu avea urme de împușcături pe față și pe antebrațe.

Deși anchetatorii au găsit fragmente de gloanțe în buzunarele pantalonilor Cristinei, jurații au înțeles că era o cantitate foarte mică și nu era relevantă.

Cu acest verdict de nevinovăție, instanța a anulat atât infracțiunea de omor, cât și cea de deținere ilegală de arme cu care se confrunta Cristina.

Apărată de avocatul Evaristo Llanos și aflată în libertate provizorie, inculpata nu va mai fi obligată să se prezinte în instanță la fiecare două săptămâni, așa cum a făcut până la pronunțarea acestei sentințe.

Cristina Elena T. Foto: laverdad.es

Totuși, președintele juriului i-a reamintit faptul că verdictul nu este încă definitiv și poate fi atacat cu recurs. Prin urmare, nu poate părăsi Spania deocamdată și nici nu poate recupera cauțiunea pe care a plătit-o pentru a ieși din închisoare.

Cu ocazia ultimei ședințe de judecată, Cristina a profitat de dreptul său la ultimul cuvânt pentru a-și reitera nevinovăția: „Sunt săracă, dar nu sunt o criminală”.

De asemenea, a subliniat dorința sa de a vedea finalul anchetei cu privire la moartea partenerului său. „Vreau să se facă dreptate”, a precizat românca.