sâmbătă, 27 iulie 2024
Informația fără granițe


Româncă dispărută în străinătate. Cine are informații este rugat să sune la 112

Scris de: Daniela Stoica , înv Articole corelate Din diaspora Prima pagină Știri - miercuri, 29 mai 2024

Polițiștii din Constanța au fost sesizați în legătură cu dispariția unei tinere de 24 de ani, Stănescu Beatrice, plecată în Italia și de la care rudele nu mai au nicio veste.

Sesizarea a fost făcută la data de 28 mai, de membrii familiei sale, informează Replica online.

Stănescu Beatrice a plecat în Italia în anul 2019, însă ultima dată când a putut fi contactată telefonic a fost pe 21 februarie 2024.

De atunci, toate încercările de a lua legătura cu ea au fost fără succes.

Tânăra are următoarele semnalmente: înălțime de 1,73 metri, greutate de aproximativ 60 de kilograme, păr negru și ochi căprui.

Autoritățile fac apel către toți cei care ar putea avea informații despre locul unde s-ar putea afla Beatrice să contacteze de urgență numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau Dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța la numărul de telefon 0241.611.364.