vineri, 26 aprilie 2024
Informația fără granițe


Româncă exploatată în străinătate la cules de ciuperci. Lucra câte 15 ore pe zi și era plătită sub salariul minim garantat

Scris de: Redacția Jurnal de Emigrant , înv Articole corelate Din diaspora Știri - vineri, 11 martie 2022 Etichete: , , , ,

Ana Lăcrămioara Manciu, o femeie de naționalitate română, a fost înșelată de societatea Stablefield Limited, un producător de ciuperci din Comitatul irlandez Tipperary (Munster). Acesta trebuie să-i plătească româncei, fost gestionar de recoltă, 15.058 de euro restanțe pentru neplata de către firmă a salariului minim pe o perioadă de 12 luni, din septembrie 2015 până în septembrie 2016, potrivit unui controlor de stat.

Ana Lăcrămioara a făcut dovada că a lucrat în unele zile câte 14 și 15 ore, dar a fost plătită doar pentru 6,58 ore și 6,77 ore în zilele respective, informează Extra.ie. Judecătoarea „Comisiei pentru Relații la Locul de Muncă” (WRC), a declarat că a acceptat în întregime probele de necontestat ale româncei și că plângerea sa este întemeiată.

Ana a susținut că Stablefield Ltd și-a falsificat programul de lucru, iar doamna Glazier-Farmer a declarat că „falsificarea programului de lucru cu intenția clară de a o înșela pe reclamantă și de a o plăti cu mult mai puțin decât salariul minim național, reprezintă cea mai atroce încălcare a drepturilor sale de muncă”.

Judecătoarea a declarat, de asemenea, că Stablefield Ltd a încercat să profite de Lăcrămioara Manciu, deoarece ea nu cunoștea drepturile sale de muncă la sosirea în Irlanda.

Reprezentată de Arthur Cox Solicitors și Sharon Dillon Lyons BL în acest caz, a fost dovedit în instanță faptul că Lăcrămioara Manciu a fost plătită cu o rată orară medie cuprinsă între 4,06 – 4,65 eur și 5,55 EUR – 6,17 EUR în cursul angajării sale. În acea perioadă, salariul minim pe economie era stabilit la 8,65 euro și a crescut la 9,15 euro de la 1 ianuarie 2016.

Lăcrămioara Manciu a fost angajată inițial ca și culegător de ciuperci, la 10 decembrie 2012, iar printr-o serie de promovări a deținut funcția de gestionar de recoltă, pe care o avea atunci când și-a părăsit locul de muncă, în 2016. Ea a dat dovadă că ea și soțul ei au venit din România pentru a lucra cu Stablefield Ltd și cunoșteau și puțină engleză.

Cele mai recente conturi depuse de firma Stablefield Ltd la Oficiul Societăților, arată că aceasta a înregistrat venituri de 4,93 milioane de euro în 2020 și a înregistrat profituri post-impozitare de 183.538 de euro. Pe parcursul anului 2020, compania, care are sediul social la Killeaton, Clogheen, Co Tipperary, a avut 74 de angajați.

Lăcrămioara Manciu a făcut dovada promovării sale de la culegător la formator și apoi la supervizor, înainte de a fi promovată în funcția de gestionar de recoltă. Ea a declarat că, odată cu fiecare promovare, lista sarcinilor sale a crescut, astfel încât ea a fost tot timpul responsabilă pentru curățenie, instruire, administrare și cules, precum și pentru gestionarea recoltei.

Românca spus că a fost surprinsă că i s-a cerut să lucreze până la ora 22:00. Reprezentanții legali ai firmei Stablefield Ltd s-au prezentat în ședință pentru a se opune jurisdicției WRC de a audia plângerea privind salariul minim.

Judecătoarea Glazier-Farmer a respins obiecția preliminară și a constatat că reprezentanții legali ai firmei au părăsit ședința și nu au prezentat alte observații sau probe, ca răspuns la plângerea doamnei Lăcrămioara Manciu.

DISTRIBUIE