miercuri, 24 aprilie 2024
Informația fără granițe


Rețea de solidaritate în Germania pentru o româncă și fetița sa. Moartea tatălui le-a devastat viața

Scris de: Redacția Jurnal de Emigrant , înv Articole corelate Din diaspora Știri - vineri, 1 aprilie 2022 Etichete: , , , ,

Ca orice familie de tineri, românii Cerasela și Emilian au ajuns în Germania împreună cu fetița lor, Andreea, în anul 2019, cu speranța unei vieți mai bune. Și-au găsit o locuință nouă în orașul Kassel (Hessa), Emilian s-a angajat ca șofer de camion, Cerasela lucra în domeniul curățeniei, iar fiica lor mergea la grădiniță.

Totul mergea perfect pentru familia de români până când Emilian a fost implicat într-un accident tragic și a decedat. Soția lui s-a trezit brusc singură într-o țară străină, a cărei limbă nu apucase să o învețe, dar niște oameni cu suflet n-au vrut să le lase singure în durerea lor pe Cerasela și Andreea. „Le mulțumesc din suflet ți le doresc tuturor multă sănătate”, a transmis Cerasela într-un video publicat de RTL News.

Dragoste la prima vedere într-un magazin de cosmetice

Iubirea dintre Emilian și Cerasela a început aproape ca într-un film de dragoste. Femeia și-a cunoscut viitorul soț acum 17 ani, în timp ce lucra ca vânzătoare într-un magazin de cosmetice din orașul Brașov.

„Venea în fiecare zi și cumpăra o pereche de șosete. M-am întrebat: oare de ce nu le spală? Dar el nu avea nevoie deloc de șosete, voia doar să mă cunoască”, povestește Cerasela în interviul acordat postului RTL.

Încă de atunci, Emilian visa la o viață în Germania. Și de la sosirea în fosta capitală a landului Hessa, noua ei viață părea să meargă perfect. Dar în fatidica zi de 21 octombrie 2021, patru camioane mari s-au ciocnit între ele pe autostrada A7 lângă Fulda (Hessa) și au luat foc.

Imagini de la accidentul în care Emilian și-a pierdut viața

Din nefericire, unul dintre șoferi era chiar Emilian. Cerasela își amintește cu lacrimi în ochi de momentul groaznic în care a aflat de moartea soțului ei: „Cel mai greu mi-a fost să-i spun fetei mele dimineața, după ce s-a trezit, de ce tatăl ei nu mai vine acasă”.

Emilian, Cerasela și fetița lor

Eroii din Hessa au acum o nouă misiune

Cerasela nu mai știa efectiv ce să facă după moartea soțului. În ciuda durerii pe care încerca din răsputeri să nu și-o exteriorizeze, ea trebuia să rămână puternică, pentru fiica ei în vârstă de numai 5 anișori. Cea mai mare teamă a mamei era că vor ajunge în stradă, întrucât Emilian a fost întotdeauna principalul susținător material al familiei.

Din fericire, Cerasela era membră a Bisericii Ortodoxe Române din Kassel. Când preotul Ovidiu Ioan a aflat de soarta lor, a inițiat imediat o rețea de solidaritate pentru Cerasela și fiica ei: „Am înființat imediat un mic comitet de oameni pe care îi cunoșteam, știam că sunt familiarizați cu documentele, vorbeau bine germana și știam că o pot însoți la autorități, iar acest mic grup s-a ocupat apoi de ele”.

Din această rețea de sprijin face parte și Florina Heßburg, o conațională care a venit în Germania în urmă cu 26 de ani. Împreună cu cumnatul ei a fondat un centru de consiliere pentru comunitatea românească din Kassel. Pentru că Cerasela nu are nevoie numai de sprijin emoțional, ci ea trebuie să facă față și vizitelor necesare la autoritățile germane, iar limbajul îi stă adesea în cale.

„Este într-adevăr un pas imens de făcut și când ai limba ca barieră și nu prea știi încotro să mergi, la ce uși să bați, ăsta a fost marele nostru ajutor ce i l-am putut oferi”, a spus Florina.

Visul lui Emilian trebuie să devină realitate

Inspirată de sprijinul celorlalți, Cerasela a căpătat curaj. Acum ea învață limba germană  împreună cu profesoara de limbi străine Jutta Gauville. Aceasta a citit despre povestea Ceraselei în ziar și a fost imediat dispusă să o ajute: „La Cerasela este minunat pentru că este foarte motivată și interesată să învețe limba germană și îmi place să o ajut”.

Chiar dacă soțul ei nu mai este alături de ea, Cerasela vrea mai mult ca oricând să-și realizeze visul cu care a venit în Germania: o viață mai bună pentru ea și fetița ei. (VIDEO aici.)

DISTRIBUIE